Ajunsă pe locul șase și fără
victorie în precedentele patru partide, echipa pregătită de Iulian
Băbaș întâlnește astăzi liderul Luceafărul Oradea. Dacă elevii lui
Dacian Nastai au învins vinerea trecută CFR Simeria (1-0), CS Termo
n-a mai câștigat din 25 septembrie, scor 2-1 cu CS Becicherecu
Mic.
Luceafărul Oradea a promovat în
Liga a III-a în 2009, iar sezonul trecut a fost repartizată în
seria a VI-a și a încheiat campionatul pe locul cinci. În actuala
ediție, bihorenii fac parte din seria a V-a și emit pretenții de
promovare, obiectiv de care părea capabilă și CS Termo prin etapa a
V-a, când se afla pe primul loc.
Severinenii au clacat în
următoarele patru jocuri, când au pierdut la Caransebeș (1-0) și
Hunedoara (3-1) și au remizat cu CFR Simeria (1-1) și Gloria Arad
(-1), iar în ultimele două etape au stat.
Partida din această după-amiază, de
pe Stadionul „Termo”, va fi arbitrată de timișorenii Eugen
Gheorghioiu – Ciprian Trancă și Cristian Drăguț, în timp ce
reșițeanul Nicușor Asandei și bucureșteanul Victor Cruceană vor fi
observatori.
Etapa a
XII-a
Azi, ora 14
Poli II Timișoara – Millenium Giarmata
CS Național Sebiș – Unirea Sînnicolau Mare
CS Becicherecu Mic – CF Bihorul Beiuș
Autocatania Scorilo Caransebeș – ACS Recaș
CFR Simeria – CSM Școlar Reșița
CS Termo Severin – CS Luceafărul Oradea
FC Hunedoara și Gloria Arad stau
Clasament
1. Luceafărul Oradea 11 8 2 1 25-9 26 (+8
2. FC Hunedoara 10 7 3 0 20-5 24 (+6
3. Auto. Caransebeș 9 4 3 2 9-4 15 (+3
4. ACS Recaș 9 5 1 3 15-10 16 (+1
5. Sânnicolau Mare 9 4 3 2 12-7 15 (+3
6. CS Termo Severin 9 4 3 2 13-11 15 (+3
7. Național Sebiș 9 4 1 4 8-9 13 (+1
8.Gloria Arad 11 3 2 6 15-17 11 (-7
9. CFR Simeria 9 2 4 3 12-12 10 (-2
10.Școlar Reșița 10 2 4 4 6-10 10 (-8
11 .Poli II Timișoara 9 2 3 4 12-15 9 (-3
12.M. Giarmata 9 1 4 4 13-20 7 (-5
13.Bihorul Beiuș 9 2 1 6 11-26 7 (-8
14.Becicherecu Mic 9 0 2 7 4-20 2 (-10
Articol scris de Mircea
OGLINDOIU