Atacantul celor de la Gloria Bistrița, Cristian Silvășan, a declarat la finalul victoriei cu FC Olt, obținută cu 3-1, că scorul nu reflectă cele petrecute în teren.
„Vârful” ardelenilor este de părere că formațiile care vor veni la Piatra-Olt vor avea o misiune dificilă în a obține puncte, acesta fiind surprins de jocul nou-promovatei.
„Sunt trei puncte obținute foarte greu, scorul nu arată chiar ceea ce a fost în teren, dar ne bucurăm pentru că am câștigat un meci greu, cred eu că multe echipe vor avea meciuri grele aici. Avem o diferență mare, dar la fiecare etapă se vede că echipele care sunt în spate au pretenții foarte mari, cred că vor să creeze o presiune pe noi, dar noi ne facem jocul. De ce ziceți că am primit cadouri? Primul gol… se întâmplă, am văzut și în Divizia A ce gafe fac portarii, acesta este fotbalul. Nu comentez arbitrajul, nu l-am comentat nici etapa trecută, când noi am avut un arbitraj sub orice critică”, a declarat Silvășan.
sursa: Gazeta Nouă