Săgeata Năvodari și FC Snagov au încheiat la egalitate, scor 2-2, după un meci care a început cu 25 de minute întârziere după un scandal iscat în vestiarul oaspeților.
Potrivit spuselor antrenorului ilfovenilor, Laurențiu Reghecampf, înainte de startul partidei, managerul general al grupării năvodărene, Mihai Terzi ar fi intrat în vestiarul celor de la FC Snagov acuzându-i de un posibil meci aranjat și ameninințându-i pe oficialii oaspeților.
Astfel, meciul a început după 25 de minute, după ce arbitrul Teo Crăciunescu a notat pe foaia de joc acest incident. „Pentru mine acesta ar fi trebuit să fie un meci normal într-o țară care se vrea a fi în Uniunea Europeană nu în junglă. Este incredibil cum oficialii echipei din Năvodari pot să intre în vestiarul nostru, să ne amenințe și să ne acuză cum că un jucător al nostru ar fi sunat un jucător al Săgeții să-i propună să piardă meciul. Sunt niște prostii. Dacă avea probe ar fi trebuit să cheme poliția și să-i aresteze pe respectivii”, a spus Reghecampf.
Crăciunescu, „omul meciului”
Partida a debutat sub semnul echilibrului, ocaziile importante lipsind aproape în totalitate. Finalul primei părți însă a fost unul incendiar. În minutul 41, Săgeata reușește să deschidă scorul după ce șutul lui Crețu este deviat, mingea ajunge la fundașul Florin Popa, acesta executându-l pe portarul Baruch ca un vârf veritabil.
Bucuria năvodărenilor nu a durat decât un minut, pentru că la faza imediat următoare, centralul Teodor Crăciunescu ia o decizie în urma căreia își pune în spate un întreg stadion. Portarul Florin Olteanu intervine în careu asupra unui jucător al oaspeților, acesta din urmă cade mingea fiind apoi trimisă în corner.
În prima instanță, Crăciunescu dictează lovitură de colț pentru Snagov însă, după ce se consultă cu tușierul de pe acea parte, se răzgândește și acordă lovitură de la 11 metri și îl elimină pe portarul Săgeții. Viorel Dinu transformă și stabilește scorul la pauză, 1-1. Deși se afla în inferioritate numerică, Săgeata a fost cea care care a dictat ritmul în debutul părții secunde.
Dominarea gazdelor s-a materializat cu un gol în minutul 59, Dorel Zaharia învingându-l pe Baruch cu o lovitură de cap de la șase metri, după o centrare perfectă a lui Goșa.
Când spiritele păreau să se fi calmat la Năvodari, Crăciunescu mai ia o decizie care le nemulțumește pe gazde. După o intrare mai energică a lui Gordin la Bâtfoi, centralul dictează lovitură liberă indirectă de la 12 metri. Viorel Dinu șutează în zid, iar arbitrul arată din nou punctul cu var după ce a văzut un henț la Florin Popa. Batista transformă lovitura de pedeapsă și stabilește scorul final.
„Un meci cu tensiune crescută datorită lui Teo Crăciunescu. Până acum l-am respectat însă de data aceasta îmi pare rău s-o spun dar nu a fost corect. Nu vreau să vorbesc însă de arbitraj pentru că noi suntem cei amendați după aceea. Asta este, rămâne scorul de 2-2 și mergem mai departe”, a declarat după meci Constantin Gache.
În urma acestui rezultat, Săgeata Năvodari și FC Snagov își mențin locurile ocupate înainte de această etapă, locul 3, cu 19 puncte, respectiv locul 4, cu 18 puncte.
articol scris de Paul ȘERBAN