Șapte absenți pentru meciul cu Săgeata!

20 Nov. 2010, 10:18 Campionat

În puțin timp va începe meciul dintre Săgeata Năvodari și CS
Otopeni, contând pentru etapa a XIII-a a seriei I din Liga a II-a.
Oaspeții par a fi victime sigure în fața elevilor antrenați de
Aurel Șunda și asta deoarece Otopeniul are șapte absențe pentru
meciul de astăzi.

Dacă omul de gol Kallé (foto) este plecat după
viză în țara natală și va reveni de abia în ianuarie, ceilalți șase
sunt toți accidentați. Astfel, Vătavu a fost accidentat grav în
partida cu Juventus București, când șocul loviturii primite cu
mingea în față i-a provocat probleme la coloană, motiv pentru care
va fi absent până la finalul turului. Tot până atunci va lipsi și
Florin Manea, accidentat la ligamentele genunchiului în prima
etapă, cu Steaua II.

Corcoveanu, accidentat grav în partida cu Ceahlăul și Celpan –
accidentat la ligamentele genunchiului în ultima etapă, cu Dinamo
II, întregesc lista celor care vor lipsi până la finalul primei
părți a campionatului. În schimb, accidentarea lui Dragomir la
coaste, din meciul cu Brăila, a recidivat în ultima etapă cu Dinamo
II, motiv pentru care acesta va sta pe tușă încă 10 zile.

Nici sârbul Lecic, împrumutat de la U Cluj, nu va mai juca în
acest tur de campionat după ce s-a accidentat la antrenamente, așa
că situația Otopeniului nu este una dintre cele mai roze din punct
de vedere al lotului.

În aceste condiții, declarația lui Mugur Porumbacu, directorul
general al clubului ilfovean, pare optimistă:

„Dacă mai aveam în lot măcar trei jucători din cei
accidentați, altfel ar fi stat datele problemei în meciul cu
Săgeata. Sper să suplinim absențele printr-un joc bun la Năvodari
și să ne întoarcem cu cel puțin 1 punct”

Articol de Mihai
ANDRIEȘ

Foto de Florin ALBOIU

20 Nov. 2010, 10:18 Campionat
Pe aceeași temă