Situația Săgeții Năvodari devine deja comică, după ce echipa de la malul mării, care practic nu mai există decât pe hârtie încă din decembrie anul trecut, a mai primit o penalizare de patru puncte de la Comisia de Disciplină și Etică la mijlocul acestei săptămâni.
Motivul? Încă un termen la care nu s-a făcut dovada achitării unor datorii restante din stufosul grup de dosare aflate pe rolul comisiei federale. Săptămâna aceasta, a fost vorba despre cazurile Valeriu Lupu și FC Viorel Mateianu, ultimul pentru transferul lui Florin Achim la Săgeata, în ambele stabilindu-se câte o sancțiune de două puncte.
Au pierdut toate punctele câștigate pe teren
Practic, după decizia de miercuri a comisiei mai sus amintite, Săgeata a ajuns la un total de 24 de puncte scăzute din cauza datoriilor, ceea ce a adus gruparea constănțeană la cota 0 în clasamentul general, după ce a pierdut toată agoniseala din primele 16 etape de campionat. De remarcat că Săgeata a primit un nou termen la care va trebui să facă dovada achitării datoriilor, pe data de 18 martie.
Exclusă pentru două neprezentări
Problema este că, până la data respectivă, echipa nu va mai face parte din campionatul Ligii 2. Asta deoarece, din cauza baremurilor neachitate, gruparea de la malul mării nu a fost programată în prima rundă din 2015. Cum Săgeata a mai avut o neprogramare în acest sezon, în speță, în ultima etapă din anul trecut, atunci când trebuia să se deplaseze la Bacău, automat va urma excluderea, conform regulamentelor în vigoare.
Prin scoaterea din campionat a Săgeții, toate meciurile din retur vor fi omologate cu victorii la masa verde în favoarea adversarelor, mai puțin meciul cu Unirea Slobozia, care va fi anulat.
Momentan, Săgeata este noua lanternă roșie, cu doar patru puncte rămase în tolba echipei. Iată și cum arată clasamentul după această ultima sancțiune aplicată năvodărenilor, fără a lua încă în calcul excluderea năvodărenilor și abandonul Unirii Slobozia
1. Voluntari 16 12 2 2 45-15 38
2. Rapid Suceava 16 8 7 1 34-14 31
3. Academica Argeș 16 9 4 3 30-14 31
4. Gloria Buzău 16 8 1 7 26-27 25
5. SC Bacău 16 5 6 5 24-17 21
6. Unirea Slobozia 16 5 6 5 19-16 21
7. Brăila 16 5 5 6 19-26 20
8. Berceni 16 3 7 6 19-33 16
9. Farul Constanța 16 2 6 8 16-30 12
10. Balotești 16 2 5 9 17-28 11
11. Dorohoi 16 2 4 10 12-34 10
12. Săgeata Năvodari* 16 7 3 6 18-25 0
* – penalizată cu douăzeci și patru de puncte pentru neplata datoriilor
Vezi istoricul sancțiunilor dictate în dosarele judecate la Comisia de Disciplină și Etică a FRF
Articol scris de Mihai ANDRIEȘ