Săndoi vrea FC Argeș pe locul 3. „Chiar nu știu dacă înseamnă sau nu un baraj. Îmi rezerv dreptul de a spune nu știu. Ar fi o bilă albă pentru jucători”

Marius ANGHEL 23 Apr. 2018, 13:08 Campionat

La finalul meciului cu Metaloglobus București, câștigat sâmbătă de piteșteni la scor de neprezentare, cu 3-0, antrenorul Emil Săndoi s-a declarat mulțumit de implicarea jucătorilor săi. Tehnicianul grupării din Trivale își dorește ca echipa să continue evoluțiile bune din ultimul timp și vrea ca elevii săi să înscrie cât mai mult la ocaziile pe care și le creează în timpul unui meci.

„Sunt trei puncte importante, pentru că asta ne interesa în primul rând. Ne interesa să câștigăm pentru a avea continuitate după rezultatul bun de la Târgoviște. Vreau să-i felicit pe băieți încă o dată pentru rezultat, pentru atitudinea pe care au avut-o, pentru dăruire, pentru faptul că au depus un efort fantastic. A fost o primă repriză în care a trebuit la un moment dat să mai schimbăm unele aspecte tactice. Din păcate, am avut câțiva jucători care nu au jucat la capacitate maximă, la începutul meciului. Am fost nevoiți să schimbăm. Important este că am reușit să înscriem. A doua repriză ne-am apărat grupat. Știam că întâlnim un adversar care își va vinde scump pielea, cu un antrenor care este de aici din Pitești și care cunoaște foarte bine jucătorii noștri. Și acesta este un aspect important pe care noi l-am luat în calcul înainte de meci. În a doua repriză, în afară de golurile pe care am reușit să le înscriem, am mai avut câteva ocazii pe contraatac în care puteam să mărim diferența. Prefer să nu jucăm așa cum am jucat cu Foresta acasă, foarte, foarte bine și să pierdem. Prefer să jucăm ca astăzi și să câștigăm de fiecare dată. Sunt importante punctele. Este o continuitate în rezultate pozitive. Sperăm să o păstrăm și după jocul de marți, de la Clinceni, chiar dacă eu nu sunt mulțumit de programare. Suntem obligați să jucăm la trei zile în condițiile în care jocul cu Mioveniul este lunea viitoare, la ora 15:00. Mi-aș fi dorit să jucăm miercuri sau joi. În orice altă zi, nu marți! Este important că am reușit să ne adaptăm la mai multe sisteme pe care putem să le schimbăm în timpul jocului în funcție și de ce ne oferă adversarul”, a spus Săndoi.

Vrea pe podium

Antrenorul Argeșului își dorește ca echipa să termine pe podium această ediție de campionat. „Noi ne dorim să terminăm mai sus. Am spus-o de la bun început. Mai sus de 3 nu se poate. Chiar nu știu dacă înseamnă sau nu înseamnă un baraj. Îmi rezerv dreptul de a spune nu știu. Asta nu înseamnă că noi nu trebuie să ne propunem rezultate cât mai bune. Dacă terminăm pe locul 3, este o bilă albă pentru jucători în primul rând”, a spus Săndoi.    

Diferența față de Chindia, ocupanta locului 3, a rămas de șase puncte după ce târgoviștenii au câștigat duminică cu 2-1 în deplasarea de la Sportul Snagov.

Cum FC Argeș este un club care aparține de autoritățile locale și este susținut din bani publici, în acest moment, conform regulamentului, nu are dreptul să participe în Liga 1.

Așteaptă refacerea accidentaților

Săndoi speră ca într-un timp cât mai scurt să poată conta și pe fotbaliștii care au probleme medicale: „Îmi pare rău că în ultimele meciuri nu am putut să-i folosim pe Stoica și Grecu. Din punct de vedere fizic, ei au început să facă antrenamente cu echipa. Este destul de greu să capeți un ritm de joc, iar acest lucru le lipsește. Noi am mai încercat să facem meciuri amicale. Cred că și după jocul cu Clinceniul, indiferent de ce se întâmplă acolo, în cursul zilei de joi vom mai încerca să facem două reprize a 30 de minute cu o echipă din zonă pentru jucătorii care au evoluat mai puțin și pentru cei care au fost accidentați. Au nevoie de a intra în ritm de competiție. Bîrzan are calități, dar nu avea ritm de joc. Jocul este cel mai solicitant dintre toate antrenamentele. Îți trebuie să-ți recapeți coordonatele. Nu este așa de simplu”.

În etapa intermediară, FC Argeș joacă marți, de la ora 17:00, în deplasare la Academica Clinceni, iar la finalul săptămânii are derby-ul județului, cu CS Mioveni, la Pitești.

Articol scris de Marius DUINEA
Foto: FC Argeș Fans

Marius ANGHEL 23 Apr. 2018, 13:08 Campionat
Pe aceeași temă