Săndoi dă vina pe gazonul de pe „Nicolae Dobrin” pentru jocul echipei din ultimele două meciuri. „Ne-a pus serioase probleme, am jucat într-o orezărie. A fost mocirlă”

Marius ANGHEL 02 Apr. 2018, 15:42 Campionat

FC Argeș s-a chinuit, duminică, să câștige meciul pe teren propriu cu ultima clasată din Liga 2, Dacia Unirea, în cadrul etapei a 27-a, golul izbăvitor fiind reușit de Vasile Buhăescu în minutul 82. Piteștenii au dominat partida, însă în fața porții nu au avut deloc inspirație.

Alb-violeții sperau ca în meciul cu Brăila să își spele din păcatele înfrângerii de pe teren propriu, de la mijlocul săptămânii trecute, cu Foresta Suceava (scor 0-2). Evoluția jucătorilor lui Emil Săndoi nu i-a încântat însă pe puținii spectatori prezenți pe arena „Nicolae Dobrin”.

La finalul jocului cu Brăila, Emil Săndoi era mulțumit de victorie, însă a criticat starea gazonului, comparând-o cu o orezărie.

„Sunt importante cele trei puncte pe care le-am câștigat, mai ales că veneam după o partidă pe care am dominat-o de o manieră categorică, cu Foresta. Trebuia să învingem cu 7-0, dar ați văzut ce deznodământ trist a avut, pentru noi. Cu această victorie ne-am refăcut moralul. Felicit jucătorii care au intrat pe teren și au dat dovadă de altruism. În ultimele două meciuri gazonul ne-a pus serioase probleme, am jucat într-o orezărie. A fost mocirlă. Dacă erau condiții normale, meciul trecut avea altă câștigătoare. Băieții mei au crezut în șansa și în potențialul lor până în ultimul minut, și-au dat și ultima picătura de energie și apreciez acest lucru. Avem mulți tineri în echipă, trebuie să jucăm în permanență cu trei jucători sub 21 ani, așa prevede regulamentul. De exemplu, Oancea a făcut multe greșeli, dar să nu uităm că este tânăr, nu are încă experiența necesară. Sunt multe probleme care trebuiesc rezolvate”, a fost concluzia antrenorului Argeșului.

Săndoi spune și că jucătorii care nu sunt de acord cu practica sa sunt liberi să plece. „Sunt convins că se vor regla pe parcurs. Poate mă vedeți mai acid decât am fost de obicei până acum. Așa voi rămâne față de jucători, voi spune lucrurilor pe nume. Cine e nemulțumit, poate pleca, cei care vor să rămână, trebuie să-și dea sufletul pe teren. Am avut și am în permanență discuții individuale cu jucătorii. Poate unii gândesc că suntem în obiectiv. De promovat nu putem, iar de retrogradare nu poate fi vorba, pentru că este distanță mare până acolo. Poate unii spun în sinea lor că și-au făcut datoria față de această echipă. Vă promit că toți cei care vor intra pe teren își vor da și ultima picătură de energie, indiferent de minut și de scor. La ultimele două jocuri, au circumstanțe atenuante în proporție de 75%. Sunt obiectiv, nu subiectiv. Când îți intră piciorul în pământ până la gleznă din cauza terenului este dificil să joci. În altă ordine de idei, deși nu-mi place să comentez arbitrajul, nu înțeleg anumite aspecte. La fiecare atingere, e fault în favoarea adversarilor, când sunt ai mei faultați, jocul poate să curgă, atunci nu mai este fault!”, a mai spus Emil Săndoi.

În urma victoriei cu Brăila, FC Argeș a acumulat 46 de puncte și a urcat pe locul 5 al clasamentului, depășind-o la golaveraj pe Academica Clinceni. Joi, de la ora 17:00, urmează să joace la Ștefăneștii de Jos cu Sportul Snagov.

Foto: FC Argeș Fans

Marius ANGHEL 02 Apr. 2018, 15:42 Campionat
Pe aceeași temă