Săndoi cere o victorie convingătoare cu ACS Poli. „Nu știu exact ce se întâmplă în ograda lor, dar noi ne dorim să-i învingem”

Marius ANGHEL 08 Nov. 2018, 14:22 Campionat
Săndoi cere o victorie convingătoare cu ACS Poli.**

După remiza cu Ripensia (scor 1-1), FC Argeș întâlnește în a doua săptămână consecutivă o nouă echipă timișoreană, una aflată într-o situație la fel de proastă în clasament. La Pitești vine fosta prim-divizionară ACS Poli, care acum se află pe penultimul loc în Liga 2, la egalitate cu „lanterna roșie”. Emil Săndoi este dezinteresat de problemele pe care le are adversarul din etapa a 16-a și anunță că nu concepe alt rezultat decât victoria.

„Chiar dacă oaspeții se află pe o poziție retrogradabilă, elevii mei nu trebuie să trateze confruntarea cu superficialitate. ACS Poli a avut două-trei jocuri în care a pierdut la diferențe mari de scor, dar celelalte înfrângeri au fost cam la limită. Au pierdut jucători, însă au mai rămas câțiva fotbaliști cu experiență, cu calități foarte bune. Nu știu exact ce se întâmplă în ograda lor, dar noi ne dorim să-i învingem. Vrem o victorie cât mai convingătoare. Mai avem de disputat câteva etape până la finalul primei părți a campionatului și ne dorim să ne menținem în plutonul fruntaș. Am mai încercat să mai și rotim din jucători, am avut și mulți accidentați, unii dintre ei și-au revenit. Am avut și noi probleme. Acum îl avem incert pe Năstăsie care are probleme la claviculă și nu știu dacă se va reface până sâmbătă, dar avem un lot numeros și va avea cine să joace în locul său”, a spus Săndoi la conferința de presă premergătoare partidei de sâmbătă cu ACS Poli Timișoara.

În această săptămână, ACS Poli a făcut două transferuri de la echipe din Liga 3. Ghanezul Charles Ankomah, de la Național Sebiș, și Mircea Stupu, de la Millenium Giarmata, au fost aduși în lot de Călin Cojocaru, noul antrenor al formației timișoarene.

Mijlocașul Andrei Tofan își dorește ca FC Argeș să continue lupta pentru un loc pe podium. „Mă gândesc doar la victorie în meciul cu ACS Poli Timișoara. Îmi doresc foarte mult un rezultat pozitiv prin care să ne menținem în partea superioară a clasamentului. Chiar dacă Timișoara se zbate la retrogradare, noi trebuie să tratăm foarte serios acest meci. Nu avem decât varianta victoriei”, a spus Tofan.

Fundașul Ionuț Mihăescu crede că nu va avea un meci ușor cu ACS Poli: „Vom avea un meci greu împotriva unei echipe aflate în subsolul clasamentului, dar trebuie să facem tot posibilul să câștigăm. Suntem favoriți în acest meci, dar trebuie să confirmăm acest lucru și pe teren”.

Înaintea desfășurării etapei a 16-a, FC Argeș se află pe locul 7, cu 29 de puncte, în timp ce ACS Poli e penultima în clasament, cu doar 5 puncte.

Marius ANGHEL 08 Nov. 2018, 14:22 Campionat
Pe aceeași temă