Retrogradare și „perspective sumbre”

13 Jun. 2009, 16:05 Campionat
Retrogradare și „perspective sumbre

CFR Timișoara a picat în Liga a III-a după un sezon început cu mari speranțe și care se termină sub amenințarea desfințării. Șansele de salvare ale alb-vișiniilor depindeau în ultima etapă de ceea ce se întâmpla pe stadioanele de la Cluj și Arad.

 

Fără aportul unor jucători exponențiali în acest retur, precum coordonatorul Dorin Rădoi și golgheterul Szabolcs Szekely, jucători lăsați să plece în vacanță. CFR a început meciul cu mai mulți tineri și nu a reușit să înscrie pe foaia de joc decât patru rezerve, de altfel și Lupeniul s-a prezentat în efectiv restrâns de parcă s-au înțeles cu bănățenii să aibă același număr de jucători în lot. Prima repriză, una modestă de altfel, a avut totuși două mari ocazii de gol, câte una pentru fiecare echipă. În minutul 16, Neagoie s-a „împotmolit” în fața buturilor și a trimis doar în portar în urma unei pase filtrante cu călcâiul ce i-a aparținut sârbului Milosavljevic. Oaspeții au replicat prin Gideon (’34), însă africanul a trimis și el slab către Irimia. Cea mai frumoasă fază a primei părți i-a aparținut însă juniorului venit de la Monte Carlo, Chatti Ramzi reușind un dribbling „a la Zidane” la centrul terenului.

 

Timișorenii au revenit mai motivați de la vestiare, rezultatele de la pauză i-au împins în atac, însă fără succes. Practicând un joc simplu, Lupeniul lovește pe cotraatac și la o nesincronizare în apărarea amfitrionilor, Marius Roman scapă singur cu Irimia pe care-l lobează din interiorul careului, bară-gol! Cu cinci minute înainte de final, Molcuț putea aduce măcar egalarea însă trimite slab pe lângă portarul Ciucă, după ce a recuperat cu mare efort mingea de la un fundaș al minerilor. În final, același Roman pătrunde în careu, este faultat de Boabeș, iar fundașul Nicu Câmpean stabilește scorul final din penalty-ul obținut. 0-2 și CFR-ul spune adio ligii secunde, pe care astăzi ar fi părăsit-o și în cazul unei victorii, asta deoarece „U” Cluj a învins Câmpia Turzii.
 

 

Bugar: „Perspectivele sunt foarte sumbre” 
 

Vădit dezamăgit, antrenorul Florin Bugar a vorbit despre situația clubului aflat practic în colaps financiar de la plecarea finanțatorului Georgică Cornu.

 

„A fost un campionat început bine, dar terminat rău. Îmi cer scuze suporterilor din partea mea și a echipei. Era greu să stoarcem ceva de la acești jucători, care sunt și ei afectați, unii blazați. Am avut o șansă extraordinară la Tg. Mureș, în retur însă am primit foarte multe goluri, asta din cauza improvizațiilor. Situația e dificilă, nu am avut niciun sprijin, mi-a fost alături doar domnul Nedela din conducere. Deocamdată nu știu ce se va întâmpla cu clubul, perspectivele sunt foarte sumbre. Eu am fost și în Liga a IV-a alături de CFR, dacă voi primi o ofertă de colaborare aș accepta. Am renunțat la memoriul câștigat și am venit la echipă. Sper să revină clubul în Liga a II-a, deorece e un club de tradiție, cu suporteri puțini, dar adevărați!”
 

 

Articol scris de Cornel Biholari
 

13 Jun. 2009, 16:05 Campionat
Pe aceeași temă