Rapid este în căutarea unui nou antrenor, după demiterea lui Daniel Pancu. Pe lista conducătorilor ca înlocuitor al „principalului” se află și Florin Motroc, care nu ar spune „nu” unei eventuale oferte primite de la giuleșteni. Până în acest moment, nu a fost contactat de nimeni, dar va accepta dacă se va întâmpla acest lucru.
Florin Motroc: „Nu aș refuza Rapid”
Motroc e de părere că eșecul lui Pancu din acest început de an nu este întâmplător. Fostul mare atacant a avut o perioadă dificilă, cu meciuri grele.
„Nu m-a căutat nimeni de la club, dar m-aș bucura enorm dacă s-ar întâmpla asta. N-aș refuza Rapid. Îmi pare tare rău pentru Pancu, nu merita să ajungă aici. Am aflat cu stupoare la prânz că nu va mai continua la echipă. A avut și ghinion cu Reșița, la pauza putea să fie scorul 3-0 pentru Rapid. Când e să se aleagă praful, se alege cu totul. Echipa nu a arătat rău, nu a jucat rău.
Acum au un program infernal și nu mai sunt la mâna lor. E viața grea la Rapid, eu știu ce înseamnă clubul ăsta. Rapid e ceva sfânt pentru mine. Am spus că nu voi avea liniște până nu voi auzi din nou cum fanii strigă: «Faceți loc, faceți loc / Trece trupa lui Motroc»„, a spus Florin Motroc, pentru DigiSport.
În ultimii ani, Motroc (52 de ani) a antrenat în Arabia Saudită, Kuwait, Oman sau Bahrain și este unul dintre cei mai apreciați tehnicieni străini din zonele respective.
Florin Motroc a mai trecut pe la Rapid de două ori. Prima dată a preluat echipa din Giulești în iulie 2002 și a stat până în iunie 2003, iar apoi a revenit pe banca tehnică a giuleștenilor în iulie 2007 și a stat până pe 30 iunie 2008. Acesta a mai pregătit echipe precum Shabab Dubai, Al Jahra, FC Baniyas, Pandurii, Sportul, Modelu, Taawon, Shabab Al Ordon, Al Riffa, Al Ramtha, Kazma și Dhofar.
Rapid l-a demis pe Daniel Pancu după meciul cu CSM Reșița. Echipa e doar la două puncte de locul 2
Rapid a renunțat la serviciile lui Daniel Pancu în cursul zilei de luni, 9 martie, dar gruparea din Giulești trebuie să îi achite antrenorului o sumă mare de bani după această decizie. Antrenorul mai avea contract trei ani cu formația condusă de primarul PSD al Sectorului 1, Daniel Tudorache (foto, lângă Mircea Lucescu), și Victor Angelescu, iar Daniel Pancu le solicită conducătorilor suma de 212.000 de euro, anunță Fanatik.
Pe lista antrenorilor care ar putea prelua Rapidul după plecarea lui Daniel Pancu se mai află Dan Alexa. Ofertat, Daniel Isăilă i-a refuzat. Noul antrenorul al Rapidului va avea ca obiectiv să promoveze în Liga 1 la finalul sezonului aflat în curs. După 24 de etape, Rapid ocupă locul 6, la doar două puncte în spatele echipei CS Mioveni, clasate pe al doilea loc direct promovabil.
Marți, Rapid a anunțat oficial situația antrenorului demis Daniel Pancu și ce urmează să facă în continuare.
Articol scris de Răzvan STÎNGĂ‚
Foto: Răzvan PĂ‚SĂ‚RICĂ‚ (Sport Pictures)