Miercuri, în cadrul ședinței Comitetului Executiv al FRF, membrii acestuia vor analiza cererile echipelor din campionatul Ligii 2 și vor decide dacă vor întrerupe desfășurarea meciurilor rămase de disputat în acest an. Conform programării inițiale, în 2017 ar trebui să aibă loc și primele două etape ale returului, rundele 20 și 21, însă majoritatea cluburilor nu mai vor să joace niciun meci după încheierea turului, care a avut loc în weekendul ce tocmai a trecut. 15 echipe susțin această cauză fie din cauza problemelor financiare, fie din cea a vremii și condițiilor improprii de joc. Doar primele trei clasate, AFC Hermannstadt, Dunărea Călărași, Chindia Târgoviște, și ASU Politehnica Timișoara (locul 5) nu sunt de acord cu reprogramarea, în timp ce Metaloglobus București s-a abținut.
Conform informațiilor Liga2.ro, șanse mari de anulare pentru la anul are doar etapa a 21-a, cea din weekendul care vine urmând a avea loc conform programării inițiale. E dovedit și de decizia Departamentului Competiții al FRF de a programa meciurile din runda a 20-a, în timp ce cele două televiziuni care au drepturile de transmisie și-au și ales jocurile pe care le vor da la TV.
„Cred că dacă se va reprograma, se va reprograma doar etapa din 9 decembrie, nu și cea din 2 decembrie. Ă‚sta e punctul meu de vedere. Pentru că, dacă judecăm sezonul de primăvară, ar fi destul de dificil să programezi 19 etape în 14 săptămâni. Și eu mă gândesc și la echipele calificate în Cupa României, trebuie să le protejăm și pe ele. Plecând de la faptul că se tot anunță fel de fel de probleme cu starea vremii. De regulă, Comitetul Executiv al FRF ține cont de opinia majorității, atât timp cât se întrunesc anumite condiții vizavi de motive pertinente, foarte solide. Se va analiza fiecare motiv în parte și se va lua o decizie. Se va face o analiză clară vizavi de sezonul de primăvară. Nu îl poți pune în pericol, plecând de la faptul că vom reuși noi să o scoatem la capăt. Este foarte greu”, a comentat săptămâna trecută, pentru Liga2.ro, Auraș Brașoveanu, unul dintre cei doi membri reprezentanți ai Ligii 2 în CEx.
Cele patru meciuri care au fost alese pentru a fi televizate în cadrul etapei a 20-a au și fost incluse în programul TV al celor două televiziuni. Astfel, meciurile de la Afumați, Călărași, Șiria și Balotești vor fi transmise în direct pe DigiSport sau TelekomSport.
În concluzie, decizia membrilor CEx este ca și luată în privința etapei a 20-a, urmând ca, cel mai probabil, miercuri să hotărască reprogramarea pentru la anul a rundei a 21-a, a doua a returului.
Iată programul etapei a 20-a:
sâmbătă, 2 decembrie, ora 11:00
Sportul Snagov – Luceafărul Oradea
Olimpia Satu Mare – Metaloglobus București
Pandurii Târgu Jiu – FC Argeș
ASU Politehnica Timișoara – Dacia Unirea Brăila
Știința Miroslava – ASA Târgu Mureș
Foresta Suceava – Ripensia Timișoara
sâmbătă, 2 decembrie, ora 12:00
CS Afumați – CS Mioveni – TelekomSport
Dunărea Călărași – Academica Clinceni – DigiSport
duminică, 3 decembrie, ora 11:30
UTA Arad – Chindia Târgoviște – DigiSport
duminică, 3 decembrie, ora 12:00
CS Balotești – AFC Hermannstadt – TelekomSport
Etapa 21
sâmbătă, 9 decembrie, ora 11:00
CS Balotești – Sportul Snagov
AFC Hermannstadt – CS Afumați
CS Mioveni – Dunărea Călărași
Academica Clinceni – Olimpia Satu Mare
Metaloglobus București – UTA Arad
Chindia Târgoviște – Pandurii Târgu Jiu
FC Argeș – ASU Politehnica Timișoara
Dacia Unirea Brăila – Știința Miroslava
ASA Târgu Mureș – Foresta Suceava
Ripensia Timișoara – Luceafărul Oradea
Articol scris de Marius ANGHEL