Primarul Tărlungeniului anunță măsuri radicale la Unirea după înfrângerea de la Reșița. „Nu pot accepta să-și bată joc cineva de banii mei. Chiar sunt resemnat”

Marius ANGHEL 23 Oct. 2015, 17:58 Campionat
Primarul Tărlungeniului anunță măsuri radicale la Unirea după înfrângerea de la Reșița.**

Primul meci al etapei a 10-a din Liga 2 a produs și prima surpriză din acest weekend, „lanterna roșie” a Seriei a II-a, Metalul Reșița, a câștigat meciul cu Unirea Tărlungeni, scor 3-1, și a obținut prima victorie din acest sezon.

Cu toate că juca pe teren propriu, „lanterna roșie” nu era favorită în disputa cu Unirea Tărlungeni, o altă grupare care stătea slab în clasamentul Seriei a II-a, însă cu mult mai multe puncte acumulate în primele nouă runde. Brașovenii chiar au deschis repede scorul pe stadionul „Mircea Chivu” și păreau că vor obține toate punctele puse în joc, însă jucătorii lui Eugen Trică au reușit să revină pe tabelă și chiar să își mărească avantajul în repriza secundă.

Monea a deschis scorul pentru Unirea încă din minutul 4, dar Skraparas a restabilit egalitatea în minutul 39. Ultima clasată a prins curaj după această reușită și în a doua repriză a pășit pe gazon mult mai încrezătoare că poate obține prima victorie din acest sezon. Feher, în minutul 68, și Maissiat, în minutul 73, s-au descătușat și l-au făcut pe Eugen Trică fericit.

De partea cealaltă, eșecul grupării din Tărlungeni la Reșița l-a făcut pe președintele de onoare Kiss Iosif să „ia foc”, acesta anunțând că va lua din nou măsuri drastice pentru a readuce echipa pe linia de plutire. „Nu jucăm nimic! Nu mai putem continua așa! În ritmul ăsta ne bate și Bihorul etapa viitoare. Voi lua măsuri radicale, atât la nivelul băncii tehnice cât și lotului de jucători! Voi bloca salariile și mai bine voi juca cu juniorii, pentru că nu pot accepta să-și bată joc cineva de banii mei. După acest meci de la Reșița chiar sunt resemnat. Decât să mă chinui în play-out și să cheltuiesc bani aiurea, mai bine retrogradez direct”, a declarat Kiss Iosif pentru Monitorul Expres.

După acest prim meci al rundei a 10-a, Metalul Reșița continuă să rămână ultima clasată în Seria a II-a, cu 4 puncte, iar Unirea Tărlungeni e și ea pe loc retrogradabil direct, cu 6 puncte. Ultimul loc de la play-out e ocupat momentan de Universitatea Cluj, cu 7 puncte.

METALUL REȘIȚA        3
UNIREA TĂ‚RLUNGENI    1

Skraparas ”39, Feher ”68, Maissiat ”73 / G. Monea ”4

Kololo – Jamali, Nogo, Maissiat, Anițoiu – M. Chițu, Feher, Săndescu, I. Szabo (cpt.)( L. Manole ”65) – Skraparas (Guehi ”87), Ponoran (Krkelic ”75)
Rezerve neutilizate: Al. David – Cr. Pușcaș, Liuba
Antrenor: Eugen Trică

Muțiu – S. Marin (cpt.), I. Șerban, M. Burlacu, M. Popescu – Chirciu (Vasiloi ”63), Minciună, Petra, Monea (Sb. Bucur ”72) – C. Păduraru (Petrean ”46), I. Coman
Rezerve neutilizate: Dănălache – Al. Podlesnii, G. Vlăsceanu, Dâlbea
Antrenor: Daniel Bona

Stadion: „Mircea Chivu” (Reșița); Spectatori: 150; Arbitru: Omar Cristian Dumitrică (Craiova); Asistenți: Ovidiu Timar (Marghita) și Casian Băla (Arad); Jucătorul meciului: Marius Feher.

Marius ANGHEL 23 Oct. 2015, 17:58 Campionat
Pe aceeași temă