FC Botoșani a încheiat în forță acest tur de campionat. Elevii
lui Cristian Popovici s-au impus în premieră la Tulcea în fața
formației din localitate Delta, cu 2-1, la capătul unui joc pe care
l-au dominat „da capo al fine”, un meci care dacă s-ar fi terminat
la o diferență de trei sau patru goluri în favoarea botoșănenilor
nu ar fi surprins pe nimeni.
Încă din primul minut, golgeterul FC Botoșani, Ionuț Matei, a dat
semnalul că gruparea locală a venit cu gândul de a obține toate
cele trei puncte puse în joc, însă șutul său din 18 metri a fost
respins cu greu de goalkeeperul formației gazdă, Pârvu. Andrei
Porfireanu a avut șansa de a deschide scorul însă a trimis din
poziție ideală în stâlpul din dreapta porții tulcenilor. Avea,
însă, să fie 1-0 la cinci minute de la reluarea jocului, Bogdan
Ghiceanu deschizând scorul în minutul 50 grație unei execuții de
finețe, executându-l pe Pârvu cu o scăriță din opt metri.
Alexandru Vrabie a trecut pe lângă majorarea diferenței pe tabela
de marcaj în minutul 73, balonul trimis de ex-sucevean lovind
transversala porții gazdelor. Peste zece minute, Ionuț Matei ia o
acțiune pe cont propriu și îl învinge cu un șut precis din
interiorul careului pe Pârvu, ducând scorul la 2-0. Rezultatul
final al confruntării avea să fie 2-1, gazdele punctând în cel
de-al doilea minut de prelungire prin Peteleu. „Am
presimțit că vom câștiga acest meci și de altfel am și declarat-o
în zilele premergătoare confruntării. Băieții au jucat excelent și
chiar pot spune că a fost cel mai bun joc din ultimii doi ani pe
care l-am reușit în deplasare. Au avut atitudine, determinare și
s-au angajat la efort, au luptat pentru fiecare balon. Au fost așa
cum îi vreau la fiecare joc! Victoria noastră nu poate fi pusă sub
niciun dubiu. Am învins mult mai clar decât o arată scorul, iar
acest lucru mă bucură”, a declarat Cornel Șfaițer,
președintele FC Botoșani.
„După victoria de la Tulcea am Sărbători mai bune și
chiar nu am glumit când am spus că anul trecut prin înfrângerea din
ultima etapă a turului de pe teren propriu în fața Stelei II mi-a
stricat toată vacanța. M-am ofticat rău de tot! Acum sunt fericit.
Am încheiat cu bine acest tur, pe locul patru. Dacă tot am ținut
atâtea etape acest loc, ar fi fost păcat să nu terminăm pe
el”, Cristian Popovici, antrenorul principal al FC
Botoșani.
Delta Tulcea – FC
Botoșani 1-2 (0-0)
Cosmin Neagu (90+2) / Bogdan Ghiceanu (50), Ionuț Matei (80)
Delta Tulcea: B. Pârvu – Peteleu, Mișelăricu (23
Macare), Scarlat, Lorincz – C. Neagu, Coconașu, Vajda, N. Crețu
(cpt.) – Florea, Șt. Ciobanu. Antrenor principal: Cristian
Dulca
FC Botoșani: V. Prisacă – Bosancu, Tincu (cpt.),
Atudorei, Acsinte – Vașvari – I. Matei – Porfireanu (62 Vrabie),
Țigănașu – Ghiceanu (85 M. Matei), Homneac (86 Boroștean).
Antrenor principal: Cristian Popovici
Sursa: Monitorul de
Botoșani