Popa rămâne pesimist, dar acționează după obiectivul: „cât mai multe victorii”

02 Mar. 2010, 13:02 Campionat
Popa rămâne pesimist, dar acționează după obiectivul:** „cât mai multe victorii

UTA a demarat, luni, pregătirile
pentru prima sa confruntare oficială a anului – cu FC Bihor,
sâmbătă, de la ora 11:00, la Oradea. Până atunci, oficialii
clubului au de rezolvat problemele Spiru și Florin Dan, altfel
întreaga muncă de peste iarnă este amenințată. Arădenii trebuie
să-și achite datoriile față de fostul director executiv, respectiv
jucător până cu 72 de ore înainte de ora jocului cu FC Bihor,
pentru a nu risca neprogramarea din partea FRF.

„Cu Marian Spiru s-a
ajuns la un acord, din ce știu eu Giovanni a reușit să-l convingă
să accepte o eșalonare a sumei de 16,000 de euro, care-i va fi
plătită în trei rate. Mă bucur că s-a ajuns la această înțelegere,
pentru că altfel pierdeam cu toții. În privința lui Florin Dan,
aștept personal un răspuns din partea lui în cursul zilei de marți.
A devenit activ și memoriul lui, UTA îi datorează 23,000 de euro pe
care nu-i are din păcate. I-am propus o variantă, care presupune un
avans de 10,000 de euro și alte două rate de 7000 și 6000 de euro,
banii urmând să-i primească în martie, aprilie și mai. Practic, la
data de 1 mai ar avea toți bani, garantați de mine. El nu prea are
încredere în nimeni, îl pot înțelege, dar i-am explicat frumos că
pur și simplu nu aveam cum să procedăm altfel, neavând bani. Să
vedem ce răspuns ne dă”
, a subliniat Ionuț Popa.

Chindriș, Purece și
Țucudean s-au întors, Eze, Pocuca, Batin și Nădăban vor lipsi la
Oradea

Pe de altă parte, juniorii Chindriș, Purece și Țucudean au revenit
sub comanda antrenorilor utiști, ei fiind la dispoziția echipei
pentru meciul cu FC Bihor. În schimb, Pocuca, Batin și Nădăban nu
intră în calcule, fiind suspendați pentru acel joc, iar Eze se află
în Nigeria, neavând viză pentru România.

„Eu rămân un pesimist,
deoarece știu bine ce se întâmplă la club, iar situația nu este
deloc bună. Nu pot să spun absolut nimic despre obiectivul UTA-ei
în campionat, pentru că greutățile sunt mari și chiar dacă
așteptările suporterilor sunt și mai mari, ne va fi extrem de
dificil. În curând vom avea probleme cu motivația echipei, pentru
că dacă nu ne ajută cineva, va trebui să trimitem banii jucătorilor
în alte direcții și nu ne dorim așa ceva”
, a adăugat
Ionuț Popa.

Cât mai multe
victorii – singurul obiectiv

În privința partidei cu FC Bihor, directorul tehnic al Bătrânei
Doamne spune că este deschisă oricărui rezultat: „Ideea
este să câștigăm, nu contează că jucăm afară cu FC Bihor sau acasă
cu FC Argeș. Pe mine și pe jucători ne interesează să câștigăm cât
mai multe meciuri. Rămâne de văzut dacă putem să o facem la Oradea.
Avem probleme de lot, dacă-i aveam la dispoziție pe Pocuca, Batin,
Nădăban și Eze ar fi jucat clar, deci ne lipsesc patru titulari. Și
nu doar că ne lipsesc patru titulari, dar trebuie să și schimb
sistemul de joc. Dacă-i aveam pe ei aș fi jucat 3-4-1-2 sau 3-5-2
clasic sau chiar 4-3-3. Cu toate acestea încerc să pregătesc o
echipă care să câștige. FC Bihor are o echipă mai bună decât în
tur, l-a pierdut doar pe Bucur, care nu a prea jucat având un
conflict acolo”
, a mai spus Ionuț Popa.

Articol scris de Sebastian
Șiclovan

02 Mar. 2010, 13:02 Campionat
Pe aceeași temă