Ultimele clasate din play-out-ul Seriei a II-a a Ligii 2, Unirea Tărlungeni și Metalul Reșița, a fost câștigat clar de brașoveni cu scorul de 6-1.
Deși bănățenii au început curajos meciul și chiar au pus probleme în debutul jocului, după golul lui Ioan Șerban din minutul 22, brașovenii s-au dezlănțuit și au marcat la foc automat. Golurile victoriei brașovenilor au fost marcate de Șerban (”26, ”44), Minciună (”38), Potecu (”45), Sorin Marin (”63), Cocan (”64), iar pentru bănățeni a redus din diferență Al. Maria în minutul 82.
„La începutul meciului, timp de 20 de minute nu prea am arătat nimic în joc. După ce am reușit să deschidem scorul am jucat bine, am înscris la aproape fiecare fază. Ce poți să mai spui după un meci câștigat la o asemenea diferență. Mai avem două meciuri de disputat în acest campionat, la Vâlcea, și acasă cu Universitatea Cluj, și vrem să le câștigăm pe amândouă. Suntem pe un drum ascendent, păcat că ne-am trezit prea târziu. Ce mult contează punctele pierdute la Reșița și la Pâncota…”, a spus Dan Bona, antrenorul Unirii.
Unirea Tărlungeni – Metalul Reșița 6-1
I. Șerban ”26, ”44, Minciună ”38, Potecu ”45, S. Marin ”63, Cocan ”64 / Al. Maria ”82
Burlui – Vlăsceanu, Forika (Podlesnîi ”68), Potecu, Seb. Bucur (Cocan ”46) – M. Popescu (Monea ”68) – M. Burlacu, Minciună, Petra, S. Marin (cpt.) – I. Șerban
Antrenor: Dan Bona
Knezevic – I. Vlad, Pitulice, R. Chira, C. Anghel (Kiss ”66) – Julei, Vitorovic (cpt.), Jamali, El Abdouni (Buzdugan ”53), Al. Maria – I. Crăciun (A. Costea ”44)
Antrenor: Carol Gurgu
Arbitri: Cristian Codrea – Iulian Szekely, Marius Bălan
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)
Foto: Marian CĂ‚RĂ‚VAN