Plecarea lui Alexa de la Dunărea Călărași, văzută ca o trădare. „Am avut încredere în omul Dan Alexa. Când trebuia să-l demit i-am acordat tot sprijinul meu”

Marius ANGHEL 13 Jun. 2019, 09:26 Campionat

La o săptămână după ce anunța că va continua cu Dunărea Călărași și în Liga 2, după retrogradare, Dan Alexa (39 de ani) s-a răzgândit și a lăsat echipa pentru a antrena din nou în Liga 1, pe Astra. Decizia lui Alexa l-a dezamăgit pe Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, principalul finanțator al clubului.

„Am avut încredere în omul Dan Alexa. Când trebuia să-l demit i-am acordat tot sprijinul meu, dar, din păcate, după nici șapte zile m-a trădat”, a spus Iliuță pentru arenamedia.ro.

După conferința de presă susținută săptămâna trecută, în care Alexa a spus că e principalul vinovat pentru retrogradare și că pleacă, antrenorul a revenit asupra deciziei sale după întâlnirea cu șeful Consiliului Județean, în care a primit garanții că implicarea financiară se va menține și că echipa va avea ca obiectiv promovarea. „Dan Alexa rămâne profesionistul care ne-a adus bucuria intrării în Liga 1. Datorită acestui om, am trăit momente de bucurie pe stadionul municipal, clipe istorice la care nici nu am visat vreodată. Eu continui să cred în Dan Alexa, are toată susținerea mea pentru a rămâne la echipă. Și-a asumat eșecul retrogradarii, este curtat de echipe mari… Și când are inspirație și când mai greșește, Alexa este al nostru. Sunt convins că vom reveni în prima linie a fotbalului românesc”, anunța, atunci, Vasile Iliuță.

Între timp, cum la clubul din Călărași lucrurile au stagnat, Alexa a decis să plece. „Mulțumim, Dan Alexa! Antrenorul care a dus Dunărea Călărași, pentru prima dată în istorie în Liga 1, părăsește astăzi formația de pe malul Borcei! Alexa va rămâne mereu în inimile noastre și ale suporterilor care susțin și au susținut această echipă!O despărțire este grea, mai ales atunci când pui și suflet la echipa pe care o antrenezi și formezi o adevărată familie!”, a sunat comunicatul echipei Dunărea Călărași.

Dan Alexa a preluat Dunărea Călărași în luna august 2017, când echipa evolua în Liga 2. Sub conducerea sa, clubul a promovat în premieră în Liga 1. În cele 33 de partide din sezonul 2017-2018 al Ligii 2, cu el la timonă, Dunărea a obținut 27 de victorii, 5 egaluri și o înfrângere, terminând pe primul loc în clasament. În prima ligă, Dan Alexa a stat pe banca echipei în 43 de partide, din care 40 în campionat, bilanțul însemnând 7 victorii, 16 egaluri și 17 înfrângeri, golaveraj 24-43. Alte trei jocuri s-au desfășurat în Cupa României (2 victorii și o înfrângere), Dunărea oprindu-se în sferturile competiției după ce în optimi trecuse de FCSB. Campionatul regulat al Ligii 1 l-a încheiat pe locul 12 din 14, iar în play-out s-a situat pe penultimul loc, 7, direct retrogradabil.

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 13 Jun. 2019, 09:26 Campionat
Pe aceeași temă