Federația Română de Fotbal pare să fi ascultat, în sfârșit, de rugămințile cluburilor din campionatul Ligii 2. După ce au cerut în repetate rânduri să le fie comunicat din timp programul meciurilor, iată că premiera s-a întâmplat în această săptămână. Etapele 9, 10, 11 și 12 au fost planificate din timp de Departamentul Competiții al forului condus de Răzvan Burleanu.
Etapa a 9-a debutează de vineri seară, când la Ploiești se întâlnesc Petrolul și Aerostar, meci care va fi și televizat.
Sâmbătă, de la ora 11:00, se joacă la București (Colentina), Brăila, Timișoara (Dan Păltinișanu) și Clinceni, în ultima locație urmând să se întâlnească primele două clasate, Sportul Snagov și Academica. Apoi, de la ora 13:00, CS Mioveni o întâlnește pe teren propriu pe „U” Cluj, iar ziua continuă cu ACS Poli – Pandurii, programat de la ora 14:00, pe stadionul Electrica din Timișoara. Tot sâmbătă, dar de la ora 17:00, UTA are meci acasă cu CS Balotești.
În fine, duminică, de la ora 11:00, sunt programate ultimele două jocuri ale etapei. La Pitești se întâlnesc FC Argeș și Luceafărul Oradea, în timp ce la Techirghiol joacă SSC Farul cu Energeticianul.
Programul etapelor următoare îl puteți vedea mai jos.
Programul etapei a 9-a:
vineri, 28 septembrie, ora 18:00
Petrolul Ploiești – Aerostar Bacău – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
sâmbătă, 29 septembrie, ora 11:00
Daco-Getica București – ASU Politehnica Timișoara
Dacia Unirea Brăila – Chindia Târgoviște
Ripensia Timișoara – Metaloglobus București
Academica Clinceni – Sportul Snagov – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
sâmbătă, 29 septembrie, ora 13:00
CS Mioveni – Universitatea Cluj – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
sâmbătă, 29 septembrie, ora 14:00
ACS Poli Timișoara – Pandurii Târgu Jiu
sâmbătă, 29 septembrie, ora 17:00
UTA Arad – CS Balotești
duminică, 30 septembrie, ora 11:00
FC Argeș – Luceafărul Oradea
SSC Farul Constanța – Energeticianul – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
Programul etapei a 10-a:
joi, 4 octombrie, ora 17:00
FC Argeș – Petrolul Ploiești – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
vineri, 5 octombrie, ora 16:00
Pandurii Târgu Jiu – UTA Arad – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
sâmbătă, 6 octombrie, ora 11:00
Luceafărul Oradea – Sportul Snagov
CS Balotești – Academica Clinceni
Metaloglobus București – ACS Poli Timișoara
Chindia Târgoviște – Ripensia Timișoara
Energeticianul – Dacia Unirea Brăila
Aerostar Bacău – CS Mioveni
sâmbătă, 6 octombrie, ora 12:00
ASU Politehnica Timișoara – SSC Farul Constanța – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
duminică, 7 octombrie, ora 12:00
Universitatea Cluj – Daco-Getica București – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
Programul etapei a 11-a:
marți, 9 octombrie, ora 16:00
Academica Clinceni – Pandurii Târgu Jiu – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
marți, 9 octombrie, ora 19:30
Petrolul Ploiești – Luceafărul Oradea – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
miercuri, 10 octombrie, ora 15:00
Daco-Getica București – Aerostar Bacău
Dacia Unirea Brăila – ASU Politehnica Timișoara
Ripensia Timișoara – Energeticianul
ACS Poli Timișoara – Chindia Târgoviște
UTA Arad – Metaloglobus București
Sportul Snagov – CS Balotești
miercuri, 10 octombrie, ora 16:00
SSC Farul Constanța – Universitatea Cluj – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
miercuri, 10 octombrie, ora 19:30
CS Mioveni – FC Argeș – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
Programul etapei a 12-a:
sâmbătă, 13 octombrie, ora 11:00
Luceafărul Oradea – CS Balotești
Metaloglobus București – Academica Clinceni
Energeticianul – ACS Poli Timișoara
ASU Politehnica Timișoara – Ripensia Timișoara
Aerostar Bacău – SSC Farul Constanța
FC Argeș – Daco-Getica București
sâmbătă, 13 octombrie, ora 16:00
Pandurii Târgu Jiu – Sportul Snagov – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
sâmbătă, 13 octombrie, ora 20:30
Universitatea Cluj – Dacia Unirea Brăila – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
duminică, 14 octombrie, ora 13:00
Chindia Târgoviște – UTA Arad – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
miercuri, 17 octombrie, ora 19:30
Petrolul Ploiești – CS Mioveni – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV