După mai bine de un an de așteptare, noul Petrolul poate juca în competițiile organizate de FRF sub denumirea originală a clubului care are în palmares patru titluri de campioană și 3 cupe ale României. La mijlocul lunii iunie 2017, ACS Petrolul 52 achiziționa de la primăria Ploiești cele șase mărci ale emblematicului club al fotbalului românesc, însă schimbarea oficială a denumirii a fost aprobată abia acum, la finalul lunii august 2018.
Federația Română de Fotbal a aprobat, în ședința din 30 august a Comitetului Executiv, ca ACS Petrolul 52 Ploiești să participe în competițiile fotbalistice aflate sub auspiciile FRF sub denumirea mărcii FC Petrolul Ploiești. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, astfel încât, din acest moment, clubul prahovean va figura cu denumirea istorică și în actele oficiale ale forului condus de Răzvan Burleanu.
„Am făcut demersuri de schimbarea denumirii de aproximativ opt luni de zile. Am depus cereri la Ministerul de Justiție. Inițial, cererea ne-a fost refuzată, deoarece mai exista o fundație, despre care suporterii știau foarte bine, care a fost construită special pentru a ajuta Centrul de copii și juniori la momentul respectiv. Acea denumire a fundației se confunda cu denumirea de FC Petrolul. Săptămâna trecută am obținut schimbarea denumirii asociației respective. Apoi am depus din nou cerere de rezolvare de nume către Ministerul de Justiție”, a comentat, pentru Liga2.ro, Cristian Vlad, președintele clubului Petrolul.
Săptămâna trecută, suporterii Petrolului de la Peluza I Ilie Oană îi reproșau lui Cristi Vlad faptul că acesta nu dorește schimbarea denumirii, deoarece vrea să-și păstreze funcția. „Noi, Peluza I Ilie Oană, nu mai acceptăm ca acest conducător, în speță Cristi Vlad, să nu facă demersurile necesare pentru ca echipa să se numească FC Petrolul Ploiești. Nu mai acceptăm să jucăm sub numele de ACS Petrolul 52 doar pentru ca președintele Cristi Vlad să își păstreze funcția. Peluza I Ilie Oană va lupta până la capăt pentru ca proiectul demarat să fie dus la bun sfârșit, iar echipa noastră de suflet să își recapete numele de FC Petrolul Ploiești! Demisia, Cristi Vlad!”, scria Peluza I Ilie Oană într-un comunicat-răspuns, după ce Petrolul anunța că ia în calcul mutarea de pe stadionul „Ilie Oană” din cauza unor probleme cu spațiile publicitate cu administratorul arenei, CSM Ploiești.
Petrolul nu joacă la finalul acestei săptămâni în campionat, deoarece meciul cu Chindia a fost reprogramat pe 12 septembrie, fiindcă la stadionul „Ilie Oană” se lucrează pentru refacerea gazonului în vederea meciului naționalei României cu Muntenegru, programat pe 7 septembrie. Următorul joc al ploieștenilor în Liga 2 are loc la finalul săptămânii următoare, în deplasare la Petroșani, cu Energeticianul.
Articol scris de Marius ANGHEL