Tehnicianul echipei de la Dunăre, Alin Pânzaru, crede în continuare în promovare, chiar și după înfrângerea de astăzi în fața Otopeniului, formație pregătită de fostul antrenor al CF Brăilei, Ion Viorel. Pânzaru se declară nemulțumit de jocul elevilor săi și speră ca aceștia să-și revină în următoarele meciuri întrucât partidele ce urmează nu sunt deloc ușoare.
„Astăzi am tratat momentele diferit. Pe apărare, din trei ocazii create de Otopeni ei au marcat două goluri, iar noi, din patru ocazii clare, nu am reușit decât să marcăm jumătate de gol în prelungiri. Toate mingiile au ajuns în zona centrală, din lateral, am avut probleme pe partea noastră stângă, am fost ușor depășiți, dublajul a venit târziu, iar ei au jucători care fac diferența.
Știam că va juca Bardu, jucător de viteză și am încercat să aduc la rândul meu tot un jucător de viteză acolo. Se pare că nu am mutat inspirat, nu am făcut același joc bun pe care l-am făcut și altă dată. Asta e…se vor revanșa ei cu altă ocazie, sunt convins.
Noi vom lupta în continuare pentru a promova, este o luptă echilibrată, ținând cont că avem două jocuri în minus, nu garanteaza nimeni că le vom și câștiga, dar eu sper că da. Am încredere în jucătorii mei că nu vor fi afectați de această înfrângere și își vor reveni repede pentru că ne așteaptă meciuri foarte grele. Vom juca etapa viitoare acasă cu Delta Tulcea, au un antrenor nou, un antrenor bun care dispune de un lot foarte bun și va fi un joc greu pentru noi, la fel ca și cel de la Botoșani. Ținând cont că suntem cea mai bună echipă în jocurile de acasă sper să continuăm în aceeași nota.” a declarat, pentru Liga2.ro, Alin Pânzaru.
În urma „derby-ului” de astăzi, CS Otopeni – CF Brăila, în care brăilenii au pierdut cu 1-2, șansele acestora la promovare au mai scăzut. Echipa de la Dunăre ocupă locul 4 în Seria I, la cinci puncte de liderul, FC Botoșani, și 3 de următoarele două din fața lor.
Articol scris de Lucica MĂ‚CREANU