După începutul foarte bun de campionat, echipa antrenată de Adrian Bogoi a suferit două înfrângeri consecutive, 1-2 cu UTA și 1-4 cu Academica Clinceni, eșecuri care au aruncat Pandurii tocmai pe locul 9 în clasamentul ligii secunde.
Astăzi, de la ora 16:00, gorjenii primesc vizita liderului neînvins după primele 11 etape, Sportul Snagov. „Știm că avem în față un adversar care nu a pierdut. Echipa din Snagov a făcut în pauza competițională vreo 18 transferuri. Au luat jucători de top din Liga 2. Au prins toți cantonamentul și pregătirea de vară și, bineînțeles, au avut un avantaj mare față de celelalte echipe și mai ales față de noi, dar meciul se va juca pe teren. Sunt 90 minute și abordăm partida, ca de fiecare dată, cu optimism și gata să luăm punctele puse în joc”, a declarat Bogoi.
„Sunt multe echipe care luptă pentru promovare”
Antrenorul echipei gorjene crede că lupta pentru promovare va fi una acerbă și vede cel puțin opt cluburi care pot încheia sezonul pe primul loc. „Sunt mai multe echipe care se bat la promovare, nu numai Clinceniul și Snagovul. Sunt echipe susținute foarte bine financiar, care au venit din Liga 3: Cluj, Petrolul, Energeticianul. Sunt echipe care trei-patru ani de zile au investit continuu: FC Argeș, CS Mioveni, Chindia Târgoviște. Toate aceste formații se vor bate până la final pentru cele trei locuri. Noi sperăm să ținem ritmul, avem jucători noi la echipă, jucători tineri, am pierdut și foarte mulți fotbaliști la începutul acestui campionat, 10 din 15. Sunt jucători care joacă acum la Pitești, Clinceni, Oradea sau la Academia lui Hagi. Asta este, v-am spus că trebuie să formăm un grup unit, să avem continuitate și, pe parcurs, posturile deficitare să le completăm”, a precizat Bogoi.
Pandurii și Sportul sunt despărțite de nouă puncte, înaintea jocului direct, de la Târgu Jiu. Gorjenii au 18 puncte, iar liderul 27.
Articol scris de Mircea OGLINDOIU