Pandurii se afundă tot mai mult! Gorjenii n-au mai marcat de șapte etape, iar falimentul pare iminent. „Mai e o cale”

Pandurii a rămas fără victorie pe noul stadion Municipal din Târgu Jiu și după jocul cu Turris Oltul Turnu Măgurele, din etapa a 20-a, prima a returului Ligii 2. Nou-promovata din Teleorman s-a impus, sâmbătă seară, cu 1-0, la căpătul unui joc modest, presărat cu puține ocazii clare de poartă.

Unicul gol al partidei, la care au asistat doar 350 de spectatori, a fost marcat în minutul 61 de Cristian Ciobanu, care a fructificat, din 5 metri, pasa primită de la Florin Radu. În prelungiri, Alexandru Vasilescu a fost eliminat pentru oprirea unui atac promițător, în postura de ultim apărător.

S-a închiat 0-1, iar Pandurii a ajuns la șapte partide consecuitive fără gol marcat și, cu doar 8 puncte în clasament, e cu un pas în Liga 3. Mai mult, falimentul clubului poate deveni o certitudine până la reluarea campionatului, în luna februarie. În 2019 mai e de jucat o singură etapă, sâmbătă, 7 decembrie, când gorjenii vor evolua, în deplasare, la ASU Politehnica Timișoara.

Călin Cojocaru a improvizat în atac cu un fundaș

La finalul jocului cu Turris Oltul Turnu Măgurele, antrenorul Călin Cojocaru a declarat că Pandurii a făcut față unei echipe superioare. „Am întâlnit un adversar dificil, care trage la primele locuri, dar consider că am jucat de la egal la egal cu ei. Și-au creat mai multe ocazii ca noi, era normal. Pe final, am picat, nu am mai avut prospețimea necesară, am gestionat fazele greșit, iar pe neatenția noastră ne-au surprins pe un contraatac și ne-au marcat gol. Puteam să scoatem cel puțin un punct. Din păcate, nu am reușit, iar pe final am ratat o ocazie imensă. Ă‚sta este fotbalul. Ofensiv, nu am avut pe cine să bag. Din păcate, nu am avut jucători de profil. Am fost nevoit să-l bag pe Robert Bratu vârf, ca să ducem mingea acolo sus, să ne batem, și după ce a intrat ne-am creat două-trei ocazii, dar nu am reușit să o băgăm în poartă”, a precizat tehnicianul gorjenilor.

Cojocaru a vorbit și despre situația în care se află clubul fanion al Gorjului. Pandurii a făcut apel la decizia Tribunalului Gorj și a cerut suspendarea executării. De altfel, galeria, formată în parte parte din copii, a cântat tot meciul și a afișat un banner care face referire la situația dramatică a clubului: „Și de ar fi ultimul meci / Alb-albastru-s pe veci.”

„Băieții trag de ei, vrem să fim puternici, să muncim. Nu suntem în faliment, dacă eram în faliment nu mai jucăm astăzi. Mai este o cale de atac. Este păcat ca un brand ca Pandurii să dispară, mai ales că are de primit o sumă care ar scoate-o și din insolvență, și ar fi pe zero. Din punct de vedere sportiv, încercăm să facem tot ce putem, iar din iarnă, cu siguranță, o să facem mai mult”, a conchis Cojocaru.

Marius Baciu: „E păcat la ce condiții sunt aici să nu fie o echipă în prima divizie „

De partea cealaltă, antrenorul oaspeților, Marius Baciu, a declarat că victoria echipei sale e pe deplin meritată. Fost antrenor la Târgu Jiu pentru o scurtă perioadă, Baciu a mai spus că Pandurii nu are voie să dispară, mai ales că în prezent beneficiază și de un stadion european.

„Veneam după o înfrângere greu de digerat și a fost foarte greu să ne adunăm. Am controlat jocul în marea lui majoritate. În prima repriză am avut patru-cinci ocazii, dar nu am reușit să marcăm. Până la urmă, este importantă victoria. Pandurii are o echipă tânără ambițioasă, știam acest lucru și în ultimele minute, pe final, chiar am avut unele emoții. E păcat la ce condiții sunt aici să nu fie o echipă în prima divizie. Este un paradox, când era echipă nu aveați un stadion corespunzător, acum echipa se chinuie destul de mult. Sper să se găsească soluții să rămână la nivel de Divizia B. Totul depinde de conducere și de ce se va întâmpla în iarnă”, a afirmat Baciu.

După acest succes, Turris Oltul a urcat pe 4, peste Petrolul, care joacă astăzi, de la ora 18:00, cu Metaloblobus. În ultima etapă din 2019, Turnu Mugurele stă, deoarece Daco-Getica București s-a retras între timp din campionat.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU
Foto: Pandurii Târgu Jiu

Pe aceeași temă