Aflată de câteva etape pe loc retrogradabil, echipa gorjeană speră să se reabiliteze pe final de an și să intre în iarnă de pe un loc cât mai cald, aflat deasupra liniei care asigură menținerea în Liga 2. În etapa a 18-a, Pandurii Târgu Jiu (locul 16) joacă, sâmbătă, de la ora 11:00, pe terenul ocupantei locului 5, ASA Târgu Mureș. Deși o despart 11 puncte de adversara sa, echipa preluată de Adrian Bogoi e cu gândul doar la victorie.
„Sunt două echipe cu probleme din punct de vedere financiar, dar eu încerc să mă rezum doar la partea mea, cea sportivă, să pregătesc meciul cât mai bine, să avem un joc bun și să obținem maximum de la Târgu Mureș, adică să avem un joc bun și să câștigăm puncte. E adevărat, Târgu Mureș e o echipă bună, poziționată în partea superioară a clasamentului, însă pentru noi era același lucru dacă jucăm cu o echipă mai puțin bună. Pentru că mai toate echipele sunt la același nivel în Liga a 2-a, nu există mari diferențe între ele. Bineînțeles că nu vom juca la egal, să ne mulțumim doar cu un punct. Jucăm doar la victorie, dar vom vedea de putem obține”, a declarat, la conferința de presă, Adrian Bogoi.
Vrea să dea credit și rezervelor
Acesta vrea ca, în ultimele patru etape rămase de disputat în acest sezon, să dea credit și jucătorilor care au evoluat mai puțin: „Am preluat echipa de pe locul 16 și mă apasă punctele pe care le-am pierdut eu. Sperăm ca începând cu meciul următor să stăm mai bine în teren și rezultatul să fie mai bun. Am început să jucăm, să ne dominăm adversarul, lucrăm la celelalte aspecte, la rezistența fizică. Sunt jucătorii de pe bancă, trebuie folosiți și ei. La mine toți jucătorii joacă, eu nu țin în lot jucători care nu joacă. Sunt jucători talentați, mulți vor ajunge în Liga 1, dar sunt foarte tineri. Eu încerc să le ridic nivelul individual și pe echipă și să avem rezultate bune. Noi nu ne vom bate pentru evitarea retrogradării, este doar o perioadă de criză, pe care clubul o va depăși în cele din urmă. Din iarnă vom vedea cine a confirmat în tur și cine nu, vom renunța la câțiva jucători și vom încerca să-i înlocuim cu alții mai experimentați”.
Incertă prezența sa pe bancă
Bogoi nu știe dacă va putea sta nici de data aceasta pe bancă, după ce, la meciurile cu Luceafărul Oradea (1-3) și Ripensia Timișoara (1-1) a dat indicații din tribună.
„Nu știu încă sigur dacă voi obține permisiunea oficială a Federației de a fi alături de echipă la ora jocului cu ASA Târgu Mureș, dar cu siguranță sunt nerăbdător să iau loc pe bancă. Aștept să văd dacă se rezolvă problema cu actele. Nu depinde de mine sau de club, ci doar de cei de la FRF”, a dezvăluit Bogoi.
Antrenorul are contract până în 2020 cu Pandurii și este convins că, până la expirarea mandatului, va promova echipa în Liga 1.
Amintiri neplăcute de la Târgu Mureș
Pe 18 decembrie 2016, ASA și Pandurii se întâlneau în etapa a 21-a din Liga 1. După 2-0 la pauză, pentru ardeleni, oltenii au refuzat să mai revină de la cabine și să joace repriza secundă, invocând terenul înghețat. Pentru acest gest, unic în istoria Ligii 1, Pandurii a fost penalizată, conform ROAF, cu 3 puncte, sancțiune care, la finalul sezonului, a fost decisivă în retrogradarea gorjenilor.
Sâmbătă, terenul de joc nu va fi înghețat, dar e posibil să fie mocirlos.
Articol scris de Mircea OGLINDOIU