Pandurii rămâne în Liga 2. FIFA a suspendat sancțiunea aplicată clubului gorjean și nu îl mai depunctează, lucru care i-ar fi adus retrogradarea

Marius ANGHEL 31 May. 2019, 14:43 Campionat

Pandurii Târgu Jiu a scăpat de depunctarea de nouă puncte dictată de FIFA și pe care Comitetul Executiv al FRF a anunțat că o va pune în aplicare dacă echipa gorjeană nu-și stinge litigiile cu foștii jucători Nikola Vasiljevic și Gordan Bunoza până pe 30 mai inclusiv. Depunctarea ar fi dus automat la retrogradarea echipei în Liga 3, chiar dacă sportiv își îndeplinise obiectivul de a se menține în eșalonul secund.

Cu o etapă înainte de finalul sezonului, Pandurii ocupă locul 15, ultimul care asigură menținerea, cu 44 de puncte, iar Energeticianul e pe locul 16, cu 39 de puncte. Cu o penalizare de nouă puncte, gorjenii ar fi căzut sub formația de la Petroșani.

În ultima etapă a acestui sezon, Pandurii joacă sâmbătă, de la ora 17:00, în deplasare la Universitatea Cluj (locul 3), iar Energeticianul o întâlnește tot atunci, dar pe teren propriu, pe Chindia Târgoviște (locul 1).

„FIFA suspendă sancțiunea aplicată clubului Pandurii

Forul fotbalistic mondial a înștiințat astăzi Federația Română de Fotbal cu privire la decizia de a suspenda sancțiunea aplicată clubului gorjean.

Pe 22 mai 2019, Comitetul Executiv FRF, luând act de informarea FIFA privind sancționarea clubului CS PANDURII LIGNITUL TARGU JIU cu 9 puncte, a votat aplicarea sancțiunii în situația în care, până la data de 30 mai 2019 inclusiv, FRF nu primește o informare din partea FIFA cu privire la retragerea solicitării de a se aplica sancțiunile respective.

Astăzi, FIFA a trimis spre FRF o solicitare privind suspendarea acestei sancțiuni, fără a menționa termene sau date legate de durata acestei suspendări”, a anunțat FRF pe site-ul oficial.

Marius ANGHEL 31 May. 2019, 14:43 Campionat
Pe aceeași temă