„Pandurii” lui Bogoi, lipsiți de inspirație cu Luceafărul: „Sperăm ca acest punct să ne ajute”. Pustai, prezent din nou la Târgu Jiu. Funcția neoficială pe care o are

Pandurii a remizat, sâmbătă, scor 0-0, cu Luceafărul Oradea, și a coborât pe locul 15 în clasament, primul deasupra liniei care asigură menținerea în Liga 1, la finalul etapei a 33-a. Gorjenii au rămas tot la trei puncte de retrogradare, dar au fost depășiți în ierarhie de Daco-Getica București.

  • Pentru al doilea joc consecutiv disputat pe teren propriu, Pandurii l-a avut spectator în tribună și pe Cristian Pustai, director tehnic la Gaz Metan Mediaș, însă, neoficial, analist-video la echipa gorjeană. Acesta s-a implicat la antrenamente, iar meciul l-a urmărit alături de Marin Condescu, conducătorul din umbră al clubului de la Târgu Jiu.

 

Deși, cu Luceafărul Oradea, a folosit o formulă ultraofensivă, formată din George Tudoran, Gabriel Dodoi, Andrei Blejdea și Patrick Popescu, Pandurii a expediat primul șut pe spațiul porții adverse de-abia în minutul 89, când Blejdea a tras slab, din afara careului. Până la acea fază, gazdele au expediat mai multe suțuri periculoase, care nu au prins cadrul porții.

Cea mai mare situație de gol a meciului s-a produs în al cincilea minut al prelungirilor, când Patrick Popescu a tras în portarul Rus, din doar 6 metri. Nici oaspeții n-au găsit soluții pe faza de atac, având doar două șuturi pe spațiul porții adverse, prin Preoteasa, în minutele 27 și 85.

„Orice punct este important din acest moment. Au lipsit șuturile pe poartă, trebuia să avem un pic de agresivitate. Atacanții noștri ar fi trebuit să fie mai mult în joc, să înscrie, le-a lipsit și prospețimea. Ne-am fi dorit trei puncte, meciul a fost echilibrat. Din păcate, am avut o șansă foarte mare la sfârșitul jocului, singur cu portarul la ultima fază, dar nu am putut marca. Sperăm ca acest punct să ne ajute. Și anul trecut un punct luat cu Luceafărul Oradea s-a contabilizat la sfârșitul campionatului și ne-a ajutat să rămânem în Liga 2. Mergem la Metaloglobus să ne batem pentru puncte, cum am făcut-o de la începutul campionatului. Nu ne-a fost ușor niciodată”, a declarat Bogoi.

Etapa viitoare, Pandurii joacă sâmbătă, de la ora 11:00, la București, cu Metaloglobus, echipă implicată și ea în lupta pentru evitarea retrogradării, însă care are cinci puncte mai mult decât gorjenii.

Pustai, analist-video la Pandurii!?

Pentru a doua etapă consecutivă, Cristian Pustai a fost prezent la Târgu Jiu, urmârind meciul echipei Pandurii alături de Marin Condescu, așa cum o făcuse și cu CS Balotești, în Vinerea Mare.

Mai mult decât atât, Pustai, care e director tehnic la Gaz Metan Mediaș, chiar a participat zilele trecute la antrenamentele gorjenilor și a efectuat analiza video premergătoare jocului cu Luceafărul Oradea, alături de jucătorii de la Pandurii!

„Domnul Pustai este alături de noi! Întrebați-l pe dânsul, mai multe”, s-a rezumat să spună Bogoi despre cooptarea, neoficială, a lui Cristi Pustai în stafful echipei gorjene.

Cu Pustai pe banca tehnică, Pandurii a participat în Europa League, în 2014. 

Articol scris de Mircea OGLINDOIU
Foto: Pandurii Târgu Jiu

Pe aceeași temă