Nemulțumit de prestația jucătorilor după eșecul din deplasare cu CSM Râmnicu Vâlcea, antrenorul Dan Oprescu speră ca în ultimul meci al sezonului, susținut în fața propriilor suporteri, echipa să aibă altă atitudine.
„Sper ca jucătorii care intră în teren să aibă altă atitudine. Îi voi folosi pe cei care îi văd că sunt motivați, la antrenamente unii se prezintă bine, alții mai puțin. Este posibil ca cei care au jucat mai puțin să aibă un plus de dăruire. Când ești jucător profesionist trebuie să abordezi fiecare meci la intensitate maximă, dacă nu, nu ai ce căuta la această echipă. Chiar și cei care au jucat la Vâlcea aștept să-și schimbe atitudinea”, a declarat Dan Oprescu vizavi de așteptările pe care le are înaintea meciului cu FC Bihor.
În runda precedentă, alb-vișiniii au pierdut duelul din Zăvoi la capătul unui meci în care evoluția a fost sub așteptări.
Cocorăscu, la urgențe direct din antrenament
Ghinion pentru fundașul central al grupării FC Olt Slatina, Paul Cocorăscu. Jucătorul defensiv s-a accidentat serios în timpul antrenamentului de ieri, ajungând direct la spital pentru îngrijiri medicale.
Acesta și-a spart arcada în duelul aerian cu un coechipier, staff-ul medical transportându-l de urgență la Unitatea de Primiri Urgență a Spitalului Județean Slatina unde i-au fost aplicate trei copci. Alb-vișiniii au susținut, marți, un joc școală, antrenorul Dan Oprescu dorindu-și să se edifice asupra primului unsprezece pentru meciul din ultima etapă cu FC Bihor Oradea, ce se va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 11.00. Șansele ca fundașul central Paul Cocorăscu să fie recuperat pentru confruntarea cu orădenii sunt reduse.
Sursa: Gazeta Nouă