Oprescu: „Putem să învingem sau să scoatem puncte cu orice adversar”

Marius ANGHEL 17 Mar. 2014, 17:20 Campionat
Oprescu:**

După remiza înregistrată în tur, în condițiile în care 60 de minute a evoluat în inferioritate, FC Olt Slatina a făcut un alt meci foarte bun, contra celor de la ASA Târgu Mureș.

Antrenorul grupării FC Olt Slatina, Dan Oprescu, s-a arătat încântat de modul în care jucătorii săi au tratat partida. „A fost un meci  bun, o victorie care ne menține cu șanse reale pentru accederea în play-off. Le-am spus băieților că principalii adversari ai noștri nu sunt nici Târgu Mureș, nici CS Universitatea, nici Satu Mare, ci suntem noi. Noi, dacă ne facem jocul obișnuit, cred că putem să învingem sau să scoatem rezultate bune cu orice adversar, indiferent de ce nivel este. Ne-am apropiat de Bistrița, de Reșița, campionatul este foarte strâns, cum am spus… totul depinde de noi. Mergem la Satu Mare, pot să spun fără teamă că dacă vom face un meci la fel de bun ca astăzi ne vom întoarce cu puncte de acolo. Da, se poate spune că Târgu Mureș este marea favorită la promovare, eu sper să intrăm în play-off pentru că vom avea patru puncte cu marea favorită”, a declarat Oprescu, imediat după victoria contra celor de la Târgu Mureș.

„Nu știu dacă la Slatina a mai fost creat un grup atât de unit”

Tehnicianul Dan Oprescu a remarcat evoluția tuturor componenților. Acesta a precizat că este convins că a reușit să creeze un grup foarte unit, în care își pune mari speranțe. Chiar dacă a evitat să facă aprecieri individuale, în cele din urmă Oprescu a vorbit despre autorul golului, Nicușor Bancu, jucător pe care l-a descoperit în urma unui trial și care a cunoscut o ascensiune rapidă.

„Trebuie să remarcăm toată echipa. Nu știu dacă la Slatina a mai fost creat un grup atât de unit și foarte bun. Bancu e un jucător bun, care din punctul meu de vedere putea să facă pasul în Liga I, până acum, dar nu trebuie să se gândească la asta, pentru că va avea timp. Este tânăr, este jucător sub 21 de ani, are toată cariera înainte. Sper să o facă la fel de bine, este pentru prima oară când joacă foarte bine, într-un meci foarte important. El a mai avut meciuri bune, dar cu echipe mai modeste, dar de data asta a progresat, este la un nivel care i-ar permite să joace la Liga I”, a mai spus Oprescu.

Sursa: Gazeta nouă

Marius ANGHEL 17 Mar. 2014, 17:20 Campionat
Pe aceeași temă