După victoria zdrobitoare de runda trecută în fața liderului seriei, 4-0 cu Metalul Reșița, FC Olt n-a mai putut obține un rezultat asemănător în fața ultimei clasate. La Oradea, slătinenii au obținut o remiză albă într-un meci în care, la conferința de presă de după joc, antrenorul echipei FC Bihor, Alexandru Pelici, și-a prezentat demisia. Tehnicianul oltenilor, Dan Oprescu, s-au declarat mulțumiți cu punctul cucerit la Oradea, mai cu seamă cu cât pe final puteau chiar să piardă.
„A fost un joc destul de echilibrat, pe un teren destul de greu, pentru că și el și-a pus amprenta asupra jocului, dar și miza partidei și-a pus amprenta asupra evoluției unor jucători. Oradea căuta prima victorie, noi avem, de asemenea, foame de puncte, așa că n-a ieșit o partidă foarte bună, dar până la urmă pentru noi este un rezultat bunicel. Meci echilibrat și prin raportul ocaziilor. Noi am avut o ocazie mare în prima repriză prin Blănaru, iar ei la final puteau să înscrie, așa că din punctul meu de vedere, rezultatul este echitabil”, a declarat, citat de fcbihor.ro, antrenorul Dan Oprescu.
Cu acest rezultat obținut la Oradea, FC Olt își trece cifra 5 în dreptul egalurilor în acest sezon și, cu victoria înregistrată runda trecută, acumulează 8 puncte. Slătinenii se clasează pe locul 7 în Seria a II-a a Ligii 2, un loc destul de jos pentru un club care este foarte activ pe piața transferurilor și nu acuză probleme financiare.
Foto: FC Bihor