„O echipă ca a noastră nu se poate mulțumi cu puțin!”

05 Mar. 2010, 10:26 Campionat

Înainte de primul meci din retur pe teren propriu oficialii
Petrolului Ploiești au organizat o întâlnire cu presa locală,
pentru a preciza obiectivele stabilite pentru partea secundă a
campionatului.

Intr-o atmosferă destinsă, Alexandru Crângu, președintele
Consiliului de Administrație, Vivi Răchită, manager și Octav Preda,
responsabil marketing, au punctat importanța pe care trebuie să o
aibă tradiția Petrolului în abordarea partidelor oficiale.

„Nu este posibil să ne mulțumim cu puțin. La Petrolul Ploiești,
toți jucătorii trebuie să înțeleagă faptul că fiecare meci disputat
trebuie câștigat. Cu aceasta mentalitate vom aborda toate partidele
oficiale. Tocmai de aceea, jucătorii care au greșit la Stejaru își
vor pierde locul în primul 11 și nu îmi rămâne decât să sper că
aceia care vor primi șansa de a evolua din primul minut să țină cu
dinții de tricoul de titular. Cât privește celelalte echipe din
serie care lupta pentru promovare, nu mă interesează rezultatele
lor decât după ce se încheie meciul nostru. Important este ca noi
să ne luăm punctele puse în joc!”, a declarat Răchită.

Pentru ca echipa să poata beneficia de sprijinul suporterilor și
în retur, președintele Alexandru Crângu a facut mari eforturi
astfel încât arena „Ilie Oana” să fie omologată de FRF, iar
insistențele lui au dat roade: ” Ieri dimineașă comisia venită de
la Federația Română de Fotbal ne-a confirmat faptul că stadionul a
fost omologat atât pentru acest retur, cât și pentru turul
viitoarei ediții de campionat. Am montat o tribună mobilă a cărei
închiriere ne costă 1500 de euro pe meci, și am montat fotolii de
ultimă generație în loje. Sperăm ca, din prețul biletelor, să
acoperim o parte dintre cheltuielile pe care le facem pentru
organizarea meciurilor pe teren propriu”, a precizat Crângu.

Marian
Pop, „out” pentru șase luni

Juniorul Petrolului, Marian Pop, transferat în această iarnă de
la FCM Târgu Mureș, s-a accidentat în meciul disputat de gruparea
ploieșteana la Stejaru, în prima rundă a returului. Din păcate
pentru el, accidentarea nu a fost una ușoară, rezultatele testelor
medicale confirmând faptul că are ruptura la ligamentele
încrucișate, ceea ce presupune o pauză forțată pe o perioada de
șase luni. „Îmi pare foarte rău pentru Pop. Am sperat
să fie ceva mai puțin grav, dar, din păcate, l-am pierdut pentru
acest retur. Puneam mare bază pe el în atacul
nostru”
, a punctat Vivi Răchită.

Primarul și-a luat
bilet!

În acest retur nu vor mai exista gratuități pentru accesul la
meciurile echipei Petrolul. Singurele excepții vor fi făcute în
cazul fostelor glorii ale echipei ploieștene. În rest, toată lumea
va fi obligată să își cumpere bilet pentru a avea acces pe
stadion.

Primul care pare să fi înțeles mesajul transmis de conducerea
clubului a fost primarul Andrei Volosevici, el cumpărându-și, deja,
bilet de 10 ron la Tribuna I.

„Domnul primar și-a cumpărat biletul la tribuna I,
dar, în functie de timpul pe care îl are va ajunge sau nu la meciul
cu FC Snagov”
, ne-a spus Vivi Răchită, managerul
Petrolului fiind și consilierul primarului pe probleme de
sport.

Sursa: ziarulprahova.ro

05 Mar. 2010, 10:26 Campionat
Pe aceeași temă