Vineri, de la ora 18.00, Știința Miroslava va susține primul meci pe teren propriu din istoria clubului în liga a II-a. Echipa lui Cristi Ungureanu va întâlni Dacia Unirea Brăila, pe arena „Emil Alexandrescu” din Copou, noua gazdă a formației din Miroslava până la remedierea problemelor la stadionul din Uricani. După un eșec la limită suferit în etapa de debut, la Tg. Mureș, ieșenii speră să bifeze primele puncte din acest sezon, optimismul moldovenilor fiind dat și de jocul bun din prima rundă.
„Mai mult de jumătate dintre jucătorii din lot sunt la debutul în liga a II-a, este normal să aibă trac la debut, dar ca joc sunt mulțumit de ceea ce am făcut la Tg. Mureș. Mă aștept la un meci disputat cu Dacia Unirea Brăila, se întâlnesc două echipe de valori apropiate, cu un plus de experiență pentru oaspeți, care au jucători cu ștate vechi în al doilea eșalon. Noi jucăm pe teren propriu, avem publicul de partea noastră și ne dorim cele trei puncte. Ne dorim salvarea de la retrogradare, dar eu cred că un obiectiv realizabil pentru noi este clasarea în primele zece”, a declarat antrenorul Cristi Ungureanu în cadrul unei conferințe de presă.
Tehnicianul consideră că echipa sa este dezavantajată de faptul că nu poate evolua la Uricani. „Se poate spune că este un handicap pentru noi faptul că nu jucăm pe terenul de la Uricani. De aceea i-am rugat pe oficialii din Copou să ne lase să facem un antrenament pe terenul mare, pentru a ne familiariza cu suprafața de joc, cu unghiurile terenului. Arena de la Uricani este un atu al nostru, acolo am obținut foarte multe succese și suntem neînvinși de mult timp”, a completat Ungureanu, care a făcut apel la public să vină într-un număr cât mai mare la meciul de vineri, cu Dacia Brăila: „Publicul este foarte important pentru noi. Avem semnale că vor veni mulți suporteri și sper să le oferim o victorie. Ar fi ceva special. Obiectivul nostru este obținerea celor trei puncte”.
Miroslava poate reveni în luna septembrie la Uricani
Președintele Daniel Acatrinei a declarat că Știința ar putea reveni în luna septembrie pe terenul de la Uricani și a explicat motivul pentru care nu a lăsat intrarea liberă la primul meci de pe teren propriu. „Este un început de campionat costisitor pentru noi, de aceea am decis să punem bilete în vânzare. Nu cred că suma de 10 lei pentru un bilet este foarte mare. Ne este greu, avem cheltuieli neprevăzute. Trebuie să plătim chirie la stadionul din Copou și încercăm să acoperim măcar o parte din cheltuieli cu acești bani din bilete. Lucrările sunt în curs de derulare la stadionul din Uricani și ne dorim să revenim cât mai repede acasă. Aceea este casa noastră, nu în Copou. Acum se lucrează la suprafața de joc, cantonamentul și vestiarele sunt în regulă, sperăm ca până pe 10 septembrie să revenim la Uricani”, a declarat președintele Acatrinei. Acesta nu ia în calcul decât victoria cu Dacia Brăila: „Suntem la început de drum, liga a II-a este un alt nivel, sper că băieții au trecut de tracul debutului. Nu e ușor, trebuie să fim conștienți că este un alt campionat. Vreau să ținem trena sus și să obținem prima victorie din acest sezon cu Dacia Unirea Brăila”.
Căpitanul George Maxim: „Avem încredere că putem obține cele trei puncte în meciul cu Brăila”
Și jucătorii Științei sunt optimiști că pot obține primele puncte din acest sezon contra Daciei Unirea Brăila. „Diferența nu a fost mare în primul meci, cu puțin noroc am fi putut obține un egal cu ASA. Noi gândim pozitiv și avem încredere că putem obține cele trei puncte în meciul de vineri. Sper ca publicul să vină să ne susțină”, a declarat căpitanul George Maxim, acesta fiind completat de Paul Mateciuc: „Meciul bun de la Tg. Mureș ne dă încredere. Atu-ul nostru este forța grupului, avem un grup bun, unit și așteptăm meciul cu încredere. Sperăm să obținem prima victorie din acest sezon”.
Un bilet la meciul Știința Miroslava – Dacia Unirea Brăila costă 10 lei, iar cei care vor să urmărească partida de la tribuna 0 trebuie să achite 15 lei.