Două dintre formațiile cu un start bun de campionat, Steaua II
și Dunărea Giurgiu, nu au avut de oferit prea multe în întâlnirea
directă, fiind preocupate să se anihileze reciproc.
Fazele de poartă pot fi numărate pe degetele de la o mână, iar
cele mai mari ocazii de gol au fost consemnate în repriza secundă,
în ultimul sfert de oră. Cu zece minute înainte de final,
Abuzătoaie a fost angajat excelent în careu, Dragne a ieșit
neinspirat dintre buturi, însă tânărul mijlocaș stelist a greșit
complet execuția în încercarea de a trimite peste portarul
oaspeților. Pentru această ratare, care probabil a văduvit echipa
din Ghencea de o victorie, Abuzătoaie a fost muștruluit energic
după meci de antrenorul Leonard Strizu.
Dunărea putea da lovitura în prelungirile meciului, dar Bucă a
ales să pună latul în loc să șuteze în forță și a trimis peste
transversală. Oaspeții au obținut ceea ce au dorit de la această
deplasare, părăsind Bucureștii neînvinși.
În urma acestui rezultat, Dunărea Giurgiu urcă pe locul patru,
în timp ce Steaua II, cu un meci mai puțin disputat, ocupă poziția
a șaptea și poate sufla locul adversarilor de astăzi în cazul unei
victorii cu Săgeata Stejaru.
articol și foto de Florin
ALBOIU