Nicolae Anton nu se crede „lucrat” de jucători

28 Feb. 2010, 16:49 Campionat
Nicolae Anton** nu se crede

Referitor la prestația echipei sale
în partida cu F.C. Botoșani, antrenorul grupării din Crâng, Nicolae
Anton, a afirmat că adversara a fost mult mai bună.

Cât despre fundașul Mândrean, care
părea rătăcit pe teren, tehnicianul buzoian a precizat că nu a
jucat pe măsura pretențiilor sale.Gurile rele spun, însă, că unii
jucători nu prea ar fi vrut să pună osul la treabă. Se zvonește că
astfel ar încerca să-l lucreze pe Anton.

Antrenorul Gloriei Buzău consideră
că nu poate fi vorba de așa ceva, având în vedere că întotdeauna
s-a înțeles destul de bine cu jucătorii.

,,Atât a fost potențialul echipei noastre în jocul de la Botoșani
și asta din cauza absenței unor piese de bază, ceea ce m-a
determinat să fac niște improvizații. Chiar mă surprinde faptul că
circulă astfel de zvonuri deoarece eu am o relație foarte bună cu
jucătorii. Normal că mă deranjează dacă ar fi așa, deși nu prea
cred asta. Sunt chestii de folclor și niciodată nu am simțit ca
jucătorii vor să mă lucreze. Oricum, în interesul echipei sunt
dispus să mă dau la o parte fiindcă nu țin de scaun. Voi discuta
însă bărbătește cu jucătorii și ne vom spune părerea, dar să vină
cu argumente dacă ar fi așa. În caz contrar vor dispărea fiindca eu
sunt susținut de conducerea clubului în tot ce am făcut și
întreprind pentru această echipă din nimic. Aici nu facem schimbări
cum vrea jucătorul așa cum s-a întâmplat cu
Magalhaes”
, susține Nicolae Anton.

Altfel, jucătorul Sergiu Mândrean,
care își depusese memoriu la Federație pentru achitarea
restanțelor, a plecat la Botoșani cu buzunarele pline, clubul
rezolvând această problemă.

Articol scris de Adi
Soare

28 Feb. 2010, 16:49 Campionat
Pe aceeași temă