Nanu: „Am schimbat atitudinea și mentalitatea. Acum joacă ce vreau eu”

Nanu:**

FC Farul și FC Clinceni au încheiat la egalitate, 0-0, partida disputată ieri, la Constanța, în etapa a 18-a a Ligii a 2-a. Elevii pregătiți de Ștefan Nanu au avut o primă repriză foarte bună în care au ratat și trei ocazii importante prin Igiroșanu, în minutele 9 și 25, și Scărlătescu, în minutul 11, mingea lovită de acesta din urmă lovind bara transversală.

Cea de-a doua repriză a fost una mai echilibrată cu ocazii de ambele părți, însă niciuna din echipe nu a reușit să marcheze.

La finalul partidei, antrenorul gazdelor, Ștefan Nanu, s-a declarat mulțumit de atitudinea elevilor săi și a pus rezultatul pe semna neșansei „marinarilor” care puteau câștiga dacă nu ratau în prima repriză câteva situații importante.

„Am avut o primă repriză excelentă. Ne-am creat trei ocazii, dar nu am avut șansa de a le transforma în gol. Mă bucură în schimb că am schimbat atitudinea și mentalitatea băieților, care joacă acum ce vreau eu. Am întâlnit o candidată la promovare cu jucători care au evoluat la Liga I, bine organizată. Și rezultatul e important, dar era greu să schimb radical totul în scurtul timp de când sunt la echipă. Am încredere în jucători, deși aștept mai mult de la unii. Ne trebuie neapărat un atacant.”, a spus Nanu, care a arătat că la Farul vor mai veni doi jucători, Bârză și Zuluf.

Nanu a folosit următorii jucători: Puia – Băjan, Ghinea, Bumbac (cpt.), Mansur – Scărlătescu (I. Florea 81), Tothăzan, V. Apostol, Lădaru (Barna 65) – Cr. Cristea (Coteanu 90), Igiroșanu.

VEZI o GALERIE FOTO de la meci

Articol și foto de Alexandru RAITA

Pe aceeași temă