Pâncotanii au încheiat cu o înfrângere, scor 1-3 cu Universitatea cluj, un an totuși pozitiv pe scena eșalonului secund al fotbalului românesc. Clubul s-a salvat la finalul stagiunii precedente, iar în cele 18 runde scurse din prezentul campionat au strâns 26 de puncte, având un parcurs peste așteptări.
Cu toate acestea, există regretul că Universitatea nu a putut fi bătută pentru încă trei puncte ce i-ar fi păstrat pe „șoimi” în cărți pentru play-off. „Am întâlnit o echipă ce arată mult mai bine decât cea din tur, la Cluj. I-am și avertizat pe jucători că meciul va fi greu, deoarece am observat bine adversarul în cele două jocuri televizate. Ne-am propus să câștigăm astăzi, căci doar așa mai păstram ceva șanse la play-off, unde poate nu se gândea nimenică vom ajunge. Cred că băieții au vrut, dar atât au putut astăzi. Am făcut foarte multe greșeli, în special în apărare, iar când iei gol din corner când faci marcaj om la om înseamnă că e o problemă. Același lucru e valabil și atunci când nu faci bine pasul la offside, în condițiile în care îți propui să dejoci în acest fel atacurile adverse. În fine, când mai ratezi și 11 metri la 1-2, e greu să speri la ceva bun”, a spus Ionuț Popa.
Vorbind despre irosirea penalty-ului de către Alex Leucuța, „Mister” a adăugat: „A fost momentul psihologic al jocului. Dacă făceam 2-2, cred că puteam câștiga jocul, căci eram echipa ce venea din spate. Așa, însă, am trimis 5-6 jucători în atac, ne-am descoperit, am luat și al treilea gol și totul s-a încheiat. Repet, am vrut să câștigăm, dar parcă adversarul a fost ceva mai bun decât noi. Nici șansa nu a fost de partea noastră, deși oaspeții au ratat o ocazie cu poarta goală în prima repriză. Dar, ratarea loviturii de la 11 metri a venit spre final, când orice eroare se plătea”.
Experimentatul tehnician a fost puțin surprins de declarația lui Mihai Teja legate de șansele Universității Cluj la play-off. „Până la urmă, el poate să creadă ce vrea, dar nu văd ce șanse ar mai avea. Poate se bazează pe un program favorabil la primăvară, deși cred că fără cel puțin 6 victorii din 8 meciuri rămase, niciuna dintre noi mai poate spera la play-off. Spre exemplu, Pâncota începe anul 2016 cu două deplasări, la Reșița și Mioveni… Dacă am fi câștigat azi, șansele erau de 60-70% să ajungem în play-off, așa – însă – nu văd ce mai putem face. Rămâne de văzut și câte dintre echipele ce iau etapă de etapă de la 4-5 goluri în sus mai reiau campionatului, s-ar putea ca acolo să mai câștigăm ceva puncte în fața altora. Spun asta, fiindcă am pierdut la Oradea și am remizat cu Reșița, sunt 5 puncte pe care noi le-am pierdut deja…”, a adăugat Popa.
„Șoimii” mai rămân în priză prin antrenament până vinerea viitoare. Reunirea lotului pentru la anul este prevăzută pe data de 11 ianuarie.
Text și foto: Sport Arad