Peste 400 de fani, dar și jucători ai Voinței au protestat la Sibiu împotriva desființării echipei. Suporteri, antrenori și jucători deopotrivă au participat la un miting de protest avut loc joi seară la Sibiu. Toți și-au arătat susținerea și dragostea necondiționată pentru Voința. Fanii au afișat bannere în care au condamnat politica autorităților locale de a nu susține sportul în general, dar și un mesaj de susținere pentru U Craiova.
Cu lacrimi în ochi. Așa s-a încheiat marșul de protest al fanilor fotbalului din Sibiu. Tineri și adulți deopotrivă au participat la un miting care ar trebui să sensibilizeze primăria locală, Consiliul Județean Sibiu, dar și afaceriștii locali pentru a salva Voința Sibiu de la desființare. Anunțul făcut zilele trecute de patronatul clubului prin care se spunea că Voința se va retrage din liga 2 a tulburat apele în sânul suporterilor. Și fotbaliști din lotul echipei, printre care Beza, Dudiță sau Zăvoi, alături de Florin Berța sau Neluțu Luca au strigat și ei cât au putut de tare că „VOINȚA NU MOARE!”.
Trecătorii aflați prin centrul Sibiului i-au aplaudat pe protestararii care nu au uitat să „taxeze” slaba susținere din partea primăriei Sibiu și lipsa totală de susținere din partea Consiliului Județean Sibiu.
„Ne-au furat fotbalul. Ne-au furat un mod de viață. Ne-au furat viața! Ce facem noi sâmbăta dacă Voința nu va mai juca pe stadion? Voința este viața noastră” a spus Sergiu Rizea, unul din liderii suporterilor Voinței Sibiu.
Vineri trimit hârtia la FRF
Jucătorii Voinței au fost anunțați oficial că echipa se retrage. Ei au predat deja echipamentul către club. De altfel la stadionul Municipal din Sibiu cei de la Voința au strâns tot ce se putea strânge. „Ne-au spus că nu mai continuăm și că suntem liberi să depunem memorii la Federație. Am predat echipamentul. A fost dureros. Nici nu vă închipuiți. E gol la stadion acum. Numai o minune mai poate salva fotbalul aici. Cu toți suntem triști”, a spus Eugen Beza venit la protest alături de alți câțiva jucători.
Articol scris de Dragoș POPESCU