Mioveniul și veșnica promisiune cu promovarea! Olteanu anunță că echipa e în obiectiv, dar și când vede realizabilă o accedere din nou în Liga 1

Marius ANGHEL 29 Dec. 2018, 12:40 Campionat
Mioveniul și veșnica promisiune cu promovarea!** Olteanu anunță că echipa e în obiectiv, dar și când vede realizabilă o accedere din nou în Liga 1

După ce a cunoscut, în două rânduri, gustul meciurilor din Liga 1, în sezoanele 2007/2008, respectiv 2011/2012, CS Mioveni a anunțat aproape an de an în care a evoluat în Liga 2 că țintește din nou promovarea în elită. Rezultatele obținute în campionat i-au permis să viseze, iar conducătorii au oferit declarații în această direcție. În plus, clubul înființat în 2000 e considerat unul puternic și stabil la nivelul eșalonului secund, chiar dacă se află în insolvență de câțiva ani, și are condiții propice performanței.

În ediția trecută, Mioveniul a stat mereu în prima parte a sezonului și anunța că e în formarea unui lot pentru ca în actualul campionat să tragă la promovare. Acum, în pauza de iarnă, după 21 de etape, se află pe locul 7, destul de departe de locurile care duc în Liga 1, însă conducătorii spun că echipa e în obiectiv. Totuși, promisiune față de suporteri, că se țintește accederea în elită, e din nou amânată. Dumitru Olteanu, președintele Consiliului Director al CS Mioveni, spune, la final de an 2018, că echipa își propune promovarea pentru sezonul următor.

„La fotbal, echipa mare este la jumătatea campionatului, pe locul 7, și suntem în obiectiv. Sperăm ca să ne clasăm cât mai sus la finalul sezonului, iar de la vară, dacă vom avea un buget corespunzător, și mă refer aici nu numai la finanțarea de la Consiliul Local, ci și la atragerea de sponsori, firme sau oameni de afaceri din localitate lângă club, ne putem bate la promovare. La Centrul de Copii și Juniori al clubului, avem 10 grupe de la 6 la 18 ani. Marea majoritate a grupelor au rezultate notabile, dar aici, trebuie să subliniez, că, principalul obiectiv este promovarea copiilor, a talentelor la echipa de seniori a clubului. Per total, anul 2018 a fost bun pentru clubul nostru, am avut rezultate la toate disciplinele. Așteptăm un an 2019 mai bun, cu rezultate și mai bune, care să se vadă prin locuri pe podium, prin medalii…”, spune Dumitru Olteanu.

După 21 de etape scurse din actualul sezon, CS Mioveni a acumulat 34 de puncte și e la 12, respectiv 11 puncte în spatele primelor două locuri ale clasamentului, care duc automat în Liga 1, ocupate acum de Sportul Snagov și Academica Clinceni.

Marius ANGHEL 29 Dec. 2018, 12:40 Campionat
Pe aceeași temă