Mihai Ciobanu: „Un punct luat Viitorului ar echivala cu un succes!”

15 Sep. 2011, 12:41 Campionat
Mihai Ciobanu:**

Pentru Gloria Buzău meciul din deplasare cu liderul seriei, Viitorul Constanța, se anunță a fi unul extrem de dificil, mai ales că formația patronată de Gică Hagi, considerată principala favorită la promovare, nu concepe să risipească puncte. Cu toate acestea, antrenorul grupării din Crâng, Mihai Ciobanu, este încrezător că elevii săi pot face o figură frumoasă. Aceasta și pentru că există o motivație în plus a jucătorilor, având în vedere atât valoarea adversarei, cât și poziția acesteia în clasament.

„Acest joc va fi pentru noi tare dificil, deoarece întâlnim o grupare foarte bună, excelent organizată și care a împrumutat din rigoarea lui Hagi, un brand al României. Constănțenii sunt conectați la îndeplinirea obiectivului și anume promovarea în prima ligă și astfel, cu siguranță, vor aborda fiecare meci la victorie. Noi mergem să jucăm și să ne apărăm șansele într-un mod onest, ca și până acum. Consider că un punct luat Viitorului ar echivala cu un succes. Pentru asta este nevoie de curaj, determinare, organizare și colaborare. Sigur că prezența lui Hagi în tribune ar trebui să fie un motiv în plus pentru jucătorii noștri să dea tot ce au mai bun și astfel pot fi remarcați. inclusiv de Viitorul Constanța”, a declarat Mihai Ciobanu.

Referitor la lot, antrenorul formației buzoiene a ținut să precizeze că C. Pușcă și Manea sunt raciți, iar Filip are ceva probleme cu dantura.

articol scris de Adi SOARE

15 Sep. 2011, 12:41 Campionat
Pe aceeași temă