Mihai Ciobanu: ,,Gloriei Buzău îi lipsește foarte mult entuziasmul”

18 Nov. 2011, 15:09 Campionat
Mihai Ciobanu:** ,,Gloriei Buzău îi lipsește foarte mult entuziasmul

În ciuda punctului „ciugulut” etapa trecută pe terenul satelitului lui Dinamo, atmosfera la echipa din Crîng este una tristă după cum a precizat antrenorul Mihai Ciobanu. Acesta spune că Gloriei Buzău îi lipsește foarte mult entuziasmul din cauza incertitudinilor de la club și a poziției din clasament.

,,Este foarte greu să le ridici moralul jucătorilor atunci când nu știi ce va fi mâine.Băieții au muncit foarte mult în condiții extrem de vitrege dar nu numai situația financiară și-a pus amprenta asupra parcursului din acest tur ci și componența lotului. Jucătorii au un sentiment de frustrare, necaz și m-aș bucura dacă ar câștiga deoarece merită mai mult”, a adăugat tehnicianul Gloriei Buzău.

Ciobanu le este recunoscător suporterilor și își dorește ca aceștia să fie răsplătiți cu o victorie în ultima reprezentație a echipei buzoiene pe teren propriu în acest an.

„Trebuie să încercăm să le facem plăcută șederea în tribune. Spectatorii noștri și-au dat seama că nu puteau să ne ceară mai mult și nu au pus presiune pe noi. Nu au răbufnit la adresa jucătorilor, antrenorilor și conducerii și le mulțumesc”, a încheiat Mihai Ciobanu.

articol scris de Adi Soare

18 Nov. 2011, 15:09 Campionat
Pe aceeași temă