Metalul Reșița – Unirea Tărlungeni 3-1. „Lanterna roșie” câștigă duelul codașelor și bifează prima victorie în acest sezon

Marius ANGHEL 23 Oct. 2015, 12:47 Campionat

Etapa a 10-a a Ligii a 2-a debutează astăzi, de la ora 13:00, cu un meci ce le aduce față în față pe ultimele două clasate din Seria a II-a. Metalul Reșița și Unirea Tărlungeni, două echipe ce sezonul trecut erau în partea superioară a seriei din care făceau parte, trec prin momente dificile în această perioadă, iar acest lucru se vede în rezultatele obținute pe teren.

Gazdele de astăzi au înregistrat în primele nouă etape doar un egal, în timp ce brașovenii stau ceva mai bine. Unirea a bifat până acum o victorie și trei egale, cele șase puncte păstrându-i aproape de restul echipelor ce ar urma să meargă la play-out. Cele două poziții pe care le ocupă Metalul și Unirea sunt retrogradabile, astfel că miza acestui joc este extrem de importantă.

Partida ce se va desfășura începând cu ora 13:00, pe stadionul „Mircea Chivu” din Reșița, va fi arbitrată de la centru de Omar Cristian Dumitrică (Craiova), iar de la cele două tușe de Ovidiu Timar (Marghita) și Casian Băla (Arad).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMetalul: Kololo – Jamali, Nogo, Maissiat, Anițoiu – M. Chițu, Feher, Săndescu, I. Szabo (cpt.) – Skraparas, Ponoran
Rezerve: Al. David – Cr. Pușcaș, Liuba, Krkelic, Guehi, L. Manole
Antrenor: Eugen Trică

â–ºUnirea: Muțiu – S. Marin (cpt.), I. Șerban, M. Burlacu, M. Popescu – Chirciu, Minciună, Petra, Monea – C. Păduraru, I. Coman
Rezerve: Dănălache – Vasiloi, Al. Podlesnii, Sb. Bucur, S. Petrean, G. Vlăsceanu, Dâlbea
Antrenor: Daniel Bona

â–ºMin 90+3 Final de partidă. Metalul bate Unirea și obține prima victorie în acest campionat, abia în etapa a 10-a. Reșițenii rămân totuși pe ultimul loc al Seriei a II-a

â–ºMin 90 Arbitrul prelungește meciul cu trei minute

â–ºMin 87 ⇔ Iese Skraparas și intră Guehi

â–ºMin 75 ⇔ Iese Ponoran și intră Krkelic

â–ºMin 73 3-1 Anițoiu bate un corner de pe dreapta, înalt în careu, Maissiat urmărește și înscrie cu stângul din fața porții

â–ºMin 72 ⇔ Iese Monea și intră Bucur

â–ºMin 68 2-1 Feher înscrie cu un șut în vinclu, la colțul lung, din alergare, după o acțiune în viteză pe flancul drept

â–ºMin 65 ⇔ Iese Szabo și intră Manole

â–ºMin 63 ⇔ Iese Chirciu și intră Vasiloi

â–ºTrică își încurajează jucătorii și le face semne să avanseze mai mult în terenul brașovenilor. Metalul a prins curaj după golul egalizator

â–ºMin 46 ⇔ Iese Păduraru și intră Petrean

â–ºMin 46 A început a doua repriză

â–ºMin 45+1 Pauză

â–ºMin 45 Meciul este prelungit cu un minut

â–ºMin 39 1-1 Chițu a urmărit o minge, a încercat să dribleze, însă a alunecat și din cădere a pasat spre centrul careului. Acolo se afla Skraparas, care a trimis cu latul pe lângă portar și a restabilit egalitatea

â–ºMin 21 Incursiune în zona centrală a terenului a lui Szabo, depășește trei adversari, îi pasează excelent pe dreapta lui Skraparas, care, deși era talonat de Burlacu, pătrunde în careu și șutează pe jos, mingea fiind reținută de portarul Muțiu

â–ºMin 18 Skraparas are o acțiune prelungită, pătrunde în careu și șutează la colțul lung, pe lângă poartă

â–ºMin 16 Lovitură liberă de la 20 de metri lateral stânga, Feher execută peste zid, dar mingea trece la câțiva metri de stâlpul din dreapta al lui Muțiu

â–ºPe stadionul „Mircea Chivu” sunt aproximativ 50 de spectatori. Rezultatele proaste ale Metalului și conflictele dintre Cătălin Rufă și autoritățile locale au îndepărtat de tot reșițenii de la stadion

â–ºMin 4 0-1 Acțiune continuă în careul Reșiței, mingea îl depășește pe portarul Kololo, lovește bara de la colțul lung și ajunge la Monea, care îndeplinește o simplă formalitate din 6 metri

Marius ANGHEL 23 Oct. 2015, 12:47 Campionat
Pe aceeași temă