Meci special pentru Laszlo Balint! Antrenorul își întâlnește creația, echipa pe care a transformat-o în pretendentă la promovare: „Mi-am investit acolo și ultimul strop de energie”

Marius ANGHEL 25 Apr. 2019, 16:32 Campionat

Ieșită fără punct din meciul cu liderul Academica Clinceni, cedat pe final cu 1-0, Metaloglobus și-a pierdut din avansul pe care îl avea față de Daco-Getica, ultima clasată pe locurile retrogradabile. Cele două echipe sunt despărțite de patru puncte, astfel că Laszlo Balint și jucătorii săi nu pot sta liniștiți că au scăpat de emoțiile Ligii 3. Iar în etapa aceasta întâlnesc un nou adversar din Ilfov care luptă pentru promovare, chiar fosta echipă pregătită de Balint, cel care a creat-o în vară și a transformat-o într-o pretendentă la Liga 1 dintr-una de pluton.

Pe teren propriu, Metaloglobus s-a prezentat bine în acest an. În cele cinci meciuri desfășurate pe stadionul din cartierul Pantelimon obținând patru victorii și o remiză. Balint e încrezător că se poate obține o victorie contra Snagovului.

„Meciul de mâine e foarte important pentru noi, pentru că suntem într-o situația delicată în clasament și avem mare nevoie de victorie pentru a aborda cu o oarecare liniște următoarele partide. În ultimele patru-cinci etape, am pierdut puncte pe care nu ar fi trebuit să le pierdem, pe fondul unui joc bun, în creștere de la meci la meci. Asta îmi dă încredere, echipa se exprimă din ce în ce mai bine, dar asta trebuie să se reflecte și în rezultate, pentru că avem nevoie de stabilitate în clasament. Avem și atuul propriului teren și sunt convins că jucători mei vor aborda meciul cu atitudinea potrivită”, a spus Laszlo Balint.

„Mi-a fost foarte greu să las în urma mea șase luni de muncă în care mi-am investit și ultimul strop de energie”

Pe lângă importanța punctelor, meciul cu Sportul Snagov are și o altă miză. Antrenorul care în prima parte a sezonului a transformat Snagovul dintr-o echipă de pluton într-una care să ocupe de cele mai multe ori prima poziție în clasament și să lupte pentru promovare se află acum pe banca Metaloglobusului. Laszlo Balint a plecat în iarnă de la ilfoveni, nemulțumit de condiții și lipsa de stabilitate financiară, l-a luat și pe portarul Florin Iacob și au ajuns la clubul bucureștean.

Balint e însă diplomat și spune că își dorește mai mult punctele puse în joc, fiindcă are mare nevoie de ele, decât să aibă o revanșă luată față de Sportul Snagov. Oricum ar fi, cu o victorie, antrenorul îndeplinește ambele obiective.

„Într-adevăr, acest meci este unul special pentru mine. Am plecat de la Snagov în ianuarie, am spus-o atunci, o repet și acum, din cauză că nu vedeam liniștea și stabilitatea de care aveam nevoie ca să lucrez, nu vedeam mediul propice pentru a duce la bun sfârșit și cu fruntea sus lupta din fruntea clasamentului. Mi-a fost foarte greu să las în urma mea șase luni de muncă în care mi-am investit și ultimul strop de energie, mi-a fost și mai greu să plec de lângă niște jucători de caracter, care ar fi meritat mult mai mult… Dar mă bucur că Eugen Trică reușește să rămână cu șanse bune în lupta pentru promovare, care probabil se va duce până în ultima etapă. Eu le voi ține pumnii până la final, însă mâine îmi doresc enorm să câștigăm cele trei puncte puse în joc, nu pentru că sunt puncte speciale, ci pentru ca sunt puncte de care avem mare nevoie”, a mai declarat Laszlo Balint.

Înaintea desfășurării etapei a 32-a, Metaloglobus se află pe locul 12, cu 37 de puncte, iar Sportul Snagov e pe poziția a 4-a, cu 63 de puncte.

În meciul tur, Snagovul se impunea fără probleme la Ghermănești cu Metaloglobus, câștigând cu 3-0 prin golurile marcate de Darius Buia (28), Cristian Dănălache (43 – pen.) și Lucian Ion (90+3).

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 25 Apr. 2019, 16:32 Campionat
Pe aceeași temă