Meci nebun pe Municipal

17 Apr. 2010, 16:01 Campionat

Patru goluri, două penaltyuri ratate, un cartonaș roșu și mult
fotbal. Astfel s-a scris istoria unui meci între o candidată la
promovare, Sportul Studențesc și o echipă FC Botoșani care se luptă
să supravețuiască în liga a II-a.

Deși întâlnea una din echipele bune ale seriei I a ligii
secunde, Cristi Popovici, antrenorul principal al FC Botoșani
spunea înaintea jocului cu Sportul că este sigur de victorie, că
elevii săi sunt concentrați la maxim și că vor obține toate cele
trei puncte. Realitatea din teren i-adat dreptate tehnicianului,
numai că el nu a putut să anticipeze că Ștefan Apostol și Ghiceanu
vor rata loviturile de la 11 metri.

FC Botoșani a început bine jocul și în primele 15 minute și-au
dominat clar adversarul. După cum se juca, FC Botoșani părea echipa
care luptă la promovare iar Sportul o formație care vrea să rămână
în lifga secundă. Ghiceanu, Vrabie și Apostol puteau deschide
scorul încă din primele 10 minute dar nu au făcut-o și treptat
oaspeții au ieșit la joc și chiar puteau marca prin Ferfelea și
Irimia. A rămas 0-0 până în minutul 32 când Homneac a profitat de o
deviere și l-a executat pe goalkeeperul oasperților cu un șut la
colțul scurt.

După o primă repriză bună din punct de vedere al spectacolului
de pe teren a urmat una de-a dreptul nebună. Nici bine nu a început
partea secundă și fundașul Sportului Lucian Cazan comite un henț în
careu și centralul Florin Marcu, dictează lovitură de la 11 metri.
Execută Ștefan Apostol dar juniorul din poarta oaspeților Adrian
Viciu reușește să respingă. FC Botoșani rămâne în ofensivă și în
minutul 65 Bogdan Ghiceanu pătrunde în careu și șutează la colțul
scurt ducând scorul la 2-0.

Impulsionați de pe margine de Tibor Selymes, studenții ies mai
mult la joc și în minutul 70, reduc din diferență. Ferfelea a
executat un corner de pe partea dreaptă iar Cioranu a marcat cu
capul din interiorul careului. În minutul 77 scorul avea să devină
2-2. Postolache i-a pasat pe culoar lui Ferfelea, care a intrat în
careu printre Geamăn și Prisacă și a înscris în poarta goală. În
minutul 78, Sportul Studențesc rămâne cu un om mai puțin pe teren
după ce Farmache a văzut al doilea cartonaș galben.

FC Botoșani forțează marcarea golului trei și în minutul 83
centralul Florin Marcu mai arată o dată punctul cu var la un fault
în careu a lui Cioranu asupra lui Ghiceanu. Execută Bogdan
Ghiceanu, Viciu respinge până la același Ghiceanu care reia slab
iar goalkeeperul oaspeților reușește să prindă mingea. Finalul a
aparținut botoșănenilor dar meciul s-a încheiat la egalitate
2-2.

FC Botoșani – Sportul Studențesc 2-2
(1-0)

Au marcat: Homneac (32), Ghiceanu (65) / C.
Ciobanu (70), Ferfelea (77)

FC Botoșani: Prisacă – Codreanu, Tincu, Geamăn,
Acsinte – Șt. Nicolae (82 Bordianu), Șt. Apostol, Vrabie (82
Boghian), Țigănașu (72 Boroștean) – Ghiceanu, Homneac. Antrenor:
Cristi Popovici

Sportul Studențesc: Viciu – Farmache, Patriche
(39 Cioranu), D. Lung, Cazan – Nae, Irimia, Cruceru, Chețan (67 C.
Gheorghe) – Ferfelea, Truță (46 Postolache). Antrenor: Tibor
Selymes

Arbitri: Florin Marcu (Oradea) – Florin Hâncă
(Aiud), Lorant Szanto (Tg. Mureș)

Observatori: Costin Toma, Vasile Popa

articol scris de Răzvan
SAUCIUC

17 Apr. 2010, 16:01 Campionat
Pe aceeași temă