Marinarii nu se tem de Ceahlăul

Fechita Bogdan-Andrei 18 Mar. 2011, 09:11 Campionat
Marinarii nu se tem** de Ceahlăul

Tehnicianul Farului se plânge că absența veteranului echipei
lasă un mare gol în defensiva „marinarilor” în meciul cu liderul
neînvins Ceahlăul, însă, chiar și așa, constănțenii au ca obiectiv
să-i bată pe nemțeni.

FC Farul nu îi va putea folosi la meciul cu Ceahlăul pe stoperul
Ion Barbu, pe portarul Dan Zdrâncă și pe mijlocașul Alin
Abuzătoaie, toți accidentați.

„Avem o pierdere foarte importantă în apărare, care
este compartimentul nostru forte. Dacă un fundaș lipsește,
accidentat sau suspendat, avem probleme. Nici nu știu cu cine voi
începe jocul, pentru că Ion Barbu e greu de înlocuit. Însă, chiar
și așa, absențele noastre nu ne vor împiedica să jucăm la victorie.
Ceahlăul e cea mai bună din serie, nu are contracandidată la prima
poziție, însă noi ne-am pregătit bine și sperăm într-un rezultat
bun”
, a spus Butoiu.

„Absența lui Barbu va conta foarte mult în jocul
Farului. Nelu e un jucător cu mare experiență, care, în timpul
meciului, ne încurajează, dar ne și poziționează pe teren. Sperăm
ca cine-l va înlocui să-și facă datoria”
, a spus și
Florin Buzea, care are șanse ca tocmai el să fie înlocuitorul lui
Barbu.

Butoiu va conta în schimb pe o altă piesă grea din centrul
apărării, francezul Nicolas Vajou, care nu a participat la un
antrenament de la începutul săptămânii.

„Vajou e apt de joc. Problemele sale personale, legate
de contract, s-au rezolvat. Situația lui Zdrâncă evoluează spre
bine, însă nu s-a antrenat până acum, așa că 80 la sută nu-l voi
opri nici rezervă. Încă nu m-am hotărât ce tactică vom adopta și
nici nu am ales formula de start”
, a spus, ieri,
Butoiu.

Principalul Farului a arătat că „marinarii” nu au nimic de pierdut
în partida de sâmbătă, fapt care este în avantajul lor.
„Noi nu ne batem la promovare, așa că ar trebui să
evoluăm fără presiune. Vrem să jucăm cât mai bine. Ne-ar conveni și
un egal. Pentru Farul, orice punct contează”
, a
declarat, ieri, Butoiu.

„Mă omoară? Mă mănâncă?”

Florin Buzea are încredere că echipa constănțeană îi va administra
Ceahlăului prima înfrângere din acest sezon. „Nu mi-e
frică de niciun jucător de la Ceahlăul. Ce, mă omoară? Mă mănâncă?
Nu au tot două picioare ca și mine? Într-adevăr, nemțenii
alcătuiesc cea mai bună echipă din serie, însă pot fi opriți în
cursa spre Liga 1. Sperăm ca noi să fim primii care îi
batem”
, a spus Buzea.

sursa: Cuget Liber

Fechita Bogdan-Andrei 18 Mar. 2011, 09:11 Campionat
Pe aceeași temă