Marian Pană și-a reziliat contractul cu Farul. Ion Barbu și Gică Mina, interimari pentru 2014

Mihai Andries 12 Nov. 2014, 12:39 Campionat
Marian Pană și-a reziliat contractul cu Farul.** Ion Barbu și Gică Mina, interimari pentru 2014

Luna noiembrie a fost una proastă pentru Farul, care a suferit două eșecuri consecutive, ambele în deplasare – 0-2 la Slobozia și un sever 1-4 la Suceava. După aceste rezultate, gruparea de la malul mării a ajuns pe locul 10, eșecul de sâmbătă provocându-i o cădere de trei poziții. În aceste condiții, informația apărută cu câteva momente în urmă, cum că Marian Pană nu mai este antrenorul echipei, nu surprinde în mod special, în condițiile în care tehnicianul Farului era contestat de o parte dintre suporteri.

Interesant de semnalat că Auraș Brașoveanu, președintele FC Farul, a declarat pentru Ziua Constanța că Marian Pană nu mai este antrenorul echipei din cauza unor probleme personale. „Am convenit să reziliem pe cale amiabilă contractul. S-a plecat de la faptul că dânsul are anumite probleme de rezolvat, care l-ar fi împiedicat să fie lângă echipă atât cât ar fi trebuit”, a declarat oficialul marinarilor.

Din informațiile existente la această oră, până la finalul anului, formația va fi condusă de Ion Barbu și Gică Mina, în condițiile în care mai sunt de disputat doar patru etape în 2014.

Echipele care și-au schimbat antrenorii în acest sezon de Liga 2:

CS Balotești – etapa 3: Robert Panduru cu Tudorel Dumitru
SC Bacău – etapa 4: Viorel Tănase cu Cristian Popovici
AFC Fortuna – etapa 8: Florin Stăncioiu – Aurelian Stamate
FC Bihor – etapa 9: Alexandru Pelici – Călin Cheregi
Săgeata Năvodari – etapa 9: Cătălin Anghel – Gheorghe Butoiu
FC Caransebeș – etapa 10: Sorin Bălu – Alin Artimon
Olimpia Satu Mare – etapa 10: Cosmin Bodea – Tiberiu Csik
ACS Berceni – etapa 10: Marin Dragnea – Ion Prună (interimar)
CSM Râmnicu Vâlcea – etapa 11: Erik Lincar – Alexandru Pelici
Farul Constanța – etapa 12: Marian Pană – Ion Barbu și Gheorghe Mina (interimari)
*Etapa enumerată mai sus reprezintă ultima rundă în care au stat ca antrenor principal pe banca respectivei echipe.

Articol scris de Mihai ANDRIEȘ
Foto: Alexandru RAITA

Mihai Andries 12 Nov. 2014, 12:39 Campionat
Pe aceeași temă