Luceafărul – Foresta 2-0. Ban și Arnăutu îi răpun pe sucevenii ratangii

Marius ANGHEL 31 Oct. 2016, 13:47 Campionat

Începută încă de vineri, etapa a 14-a a Ligii 2 se încheie astăzi, luni, cu meciul de la Sânmartin. De la ora 14:00, pe stadionul Luceafărul Felix din comuna de lângă Oradea, se întâlnesc Luceafărul Oradea și Foresta Suceava, două dintre echipele din eșalonul secund care au evoluat la mijlocul săptămânii trecute și în 16-imile Cupei României. Ambele au făcut-o cu succes, cu toate că doar una a mers mai departe în optimi. Bihorenii au trecut la Galați de Metalosport, echipă din Liga 3, în timp ce Foresta a pierdut la limită în fața Stelei, 2-1, la primul meci în nocturnă la Suceava.

Înainte de meciul din Cupă, Luceafărul a pierdut fără drept de apel la Râmnicu Vâlcea, 3-0, în timp ce Foresta a făcut scor, 14-0, în fața a 10 puști de la Șoimii Pâncota. Cum gruparea arădeană a fost exclusă vineri din campionat, rezultatele contra ei au fost anulate, astfel că Luceafărul a recuperat, pentru moment, trei puncte față de Foresta. Bihorenilor le va veni însă rândul să stea, astfel că sucevenii se pot distanța din nou.

Pentru moment, distanța dintre cele două echipe care se întâlnesc astăzi este de 9 puncte. Luceafărul e pe locul 12 cu 16 puncte, în timp ce Foresta a căzut pe locul 4, cu 25 de puncte. Trupa lui Erik Lincar părea, înaintea deplasării de la Vâlcea, că își revine după un început slab de sezon, în ultimul joc de pe teren propriu impunându-se lejer în fața Chindiei. În schimb, Foresta a arătat forță sub conducerea lui Cristian Popovici, cu toate că în ultima deplasare a pierdut primul joc cu noul antrenor, 2-1 la FC Brașov.

Partida ce se va desfășura pe stadionul Luceafarul Felix din Sânmartin va fi arbitrată de centralul Paul Unimatan (Zalău) și de tușierii Petrică Ionuț Cîmpeanu (Cluj-Napoca) și Marius Bălan (Dej). Rezervă este Mircea Ardelean (Arad), în timp ce observatori au fost delegați Iulian Spătaru și Romeo Malac (ambii din Timișoara).

VEZI REZULTATELE înregistrate în etapa 14 și CLASAMENTUL LIGII 2

COMENTARIUL LIVE:

â–ºLuceafărul: Ed. Pap – Balea, Moga, Fl. Ilie, I. Ban – Hlinca (cpt.), Țegle – Feher, P. Păcurar (C-tin. Roșu 61′), Zs. Lukacs (Ad. Bedea 84′) – Arnăutu (Balla 90+3′)
Rezerve neutilizate: Goia – Nogo, Sorian, I. Cuc
Antrenor: Erik Lincar
Eliminat: Alin Țegle 90+2′ (roșu direct)

â–ºForesta: Niga – D. Bălan (cpt.), D. Lung, A. Mutu, Semeghin – Cerlincă, Vl. Stănescu, Căinari (D. Drugă 67′), Rz. Avram (Dumitriu 46′) – Bg. Rusu (Vl. Bujor 63′), M. Matei
Rezerve neutilizate: Hînțăscu – Masella, Dănilă, Strugariu
Antrenor: Cristian Popovici

â–ºMin 90+4  Final de partidă. Luceafărul câștigă cu câte un gol marcat în finalul fiecărei reprize

â–ºMin 90+4 Matei scapă cu Pap și trimite pe lângă el, dar și pe lângă poartă

â–ºMin 90+3 Iese Sergiu Arnăutu și intră Istvan Balla

â–ºMin 90+2 Țegle are o intervenție întârziată la mijlocul terenului asupra lui Drugă și arbitrul îi acordă direct cartonașul roșu

â–ºMin 90 Meciul e prelungit cu trei minute

â–ºMin 89 2-0 Contraatac Luceafărul, Bedea pasează în stânga pentru urcarea lui Roșu, acesta trimite în dreapta și Arnăutu, care finalizează din 6 metri lateral lângă rădăcina primei bare

â–ºMin 84 Iese Zsombor Lukacs și intră Adrian Bedea

â–ºMin 83 Dumitriu ia galben după ce lovește cu cotul într-un duel aerian fix în centrul de la mijlocul terenului

â–ºMin 82 Lung respinge în corner o minge ce ar fi putut ajunge în centrul careului mic la Arnăutu

â–ºMin 77 Daniel Lung ia galen pentru o intrare întârziată asupra lui Balea

â–ºMin 76 Dumitriu pătrunde în careu pe dreapta șutează spre colțul scurt, mingea e deviată de un adversar și Pap nu poate evita cornerul

â–ºMin 67 Iese Căinari și intră Drugă

â–ºMin 63 Iese Bogdan Rusu și intră Vlad Bujor

â–ºMin 61  Iese Paul Păcurar și intră Constantin Roșu

â–ºMin 60 Lukacs bate o lovitură liberă din colțul stânga al terenului, se respinge din centrul careului, mingea e retrimisă din nou în stânga la Lukacs, care centrează la bara a doua, acolo unde Arnăutu pierde duelul aerian

â–ºMin 58 Luceafărul joacă mult mai bine în partea a doua, Foresta nu mai reușește să ajungă să finalizeze, acțiunile sucevenilor terminându-se destul de departe de poarta lui Pap

â–ºMin 56 Matei trage de la 20 de metri lateral stânga peste poarta lui Pap

â–ºMin 47 Anunțată de la pauză, Dumitriu abia acum intră pe teren după ce arbitrul de rezervă nu l-a lăsat. Foresta începuse repriza în 10 jucători. Popovici gesticulează nemulțumit către arbitrul de rezervă

â–ºMin 46 A început partea a doua a jocului

â–ºMin 46  Iese Răzvan Avram și intră Lucian Dumitriu

â–ºMin 45+4 Pauză

â–ºMin 45+4  1-0 Balea pătrunde în careu pe dreapta, centrează prin spatele celor trei jucători aflați pe linia de 6 metri, Ionuț Ban preia lung pe piept în stânga, urmărește până la 4 metri și trage violent din unghi închis în vinclul colțului scurt, fără șansă pentru Niga. Erik Lincar izbucnește de bucurie pe margine după ce echipa sa a deschis scorul, deși nu a jucat mai nimic în prima parte, ba chiar a tremurat serios la cel puțin trei situații mari de gol ale Forestei

â–ºMin 45 Prima parte a jocului e prelungită cu trei minute după accidentarea portarului Pap

â–ºMin 41 Semeghin centrează lung în careu din stânga, Rusu recentrează cu capul în centru pentru urcarea lui Avram, dar Feher e mai rapid și respinge din 10 metri

â–ºMin 40 Matei sare cu cotul mult prea sus în duelul aerian din marginea careului Luceafărului cu Ban, îl lovește în față și arbitrul îi dă doar cartonașul galben

â–ºMin 39 Pap boxează în față o minge centrată dintr-un corner de pe stânga bătut de Semeghin

â–ºMin 37 Feher trage pe jos de la 25 de metri ușor lateral dreapta, iar Niga reține fără probleme la prima bară

â–ºMin 35 Păcurar bate lovitura liberă din dreapta, centrează prin careul mic, iar Arnăutu și Moga nu ajung la mingea care iese în aut de poartă

â–ºMin 34 Arnăutu cade aproape singur dintr-un duel cu Lung în dreapta atacului bihorenilor și arbitrul dă lovitură liberă

â–ºMin 31 Contraatac Luceafărul, se centrează din dreapta careului, prin spatele lui Arnăutu, care nu ajunge la minge și Păcurar, urcat în stânga, reia din 11 metri în blocajul din Lung, care a plonjat în 8 metri

â–ºMin 30 Paul Păcurar ia galben după ce insistă la o minge în stânga atacului Luceafărului și intră urât cu talpa asupra lui Daniel Bălan

â–ºMin 30 Rusu respinge din 10 metri o minge centrată dintr-o lovitură liberă de la 20 de metr lateral stânga de Lukacs

â–ºMin 27 Meciul se reia și acum Bogdan Rusu acuză o lovitură în spate. Atacantul a fost lovit cu genunchiul în spate de Florin Ilie, însă arbitrul nu a văzut nimic

â–ºMin 26 Jocul este întrerupt pentru ca Pap să primească îngrijiri medicale. În cădere, portarul a fost lovit de Ban și s-a ales cu arcada spartă

â–ºMin 23 Semeghin depășește doi adversari în stânga careului, pătrunde și centrează frumos în fața porții. Pap iese pe sub minge la prima bară, Rusu sare la cap cu Ban, în 5 metri central, se învârte în aer și mingea care îl lovește în spatele capului se duce puțin peste transversală

â–ºMin 18 Pasă peste apărarea gazdelor, Florin Ilie îl pierde din marcaj pe Bogdan Rusu, care scapă singur cu Pap, reia cu șpițul din 7 metri ușor lateral dreapta, dar trimite direct în portarul ieșit în 5 metri, apoi Pap plonjează și reține

â–ºMin 16 Luceafărul scapă pe contraatac, 3 contra 3, Păcurar pătrunde în dreapta și încearcă să trimită în centru, dar dă direct în Semeghin și sucevenii scapă fără emoții

â–ºMin 14 Arnăutu trage din fața careului, în blocaj și sucevenii ies din defensivă

â–ºMin 13 Avram bate o lovitură liberă din stânga, pe centru și Pap reține în 4 metri

â–ºMin 12 Semeghin bate lovitura liberă de la 17 metri lateral dreapta, prea tare, la colțul lung, și nimeni nu ajunge la minge

â–ºMin 11 Rusu trece în dreapta careului de Florin Ilie, este ținut și arbitrul dă lovitură liberă

â–ºMin 9 Foresta are inițiativa și presează, în timp ce Luceafărul așteaptă greșeala adversarilor pentru a porni pe contraatac

â–ºMin 7 Matei trage de la 20 de metri pe lângă poarta lui Eduard Pap

â–ºMin 4 Semeghin bate o lovitură liberă din stânga terenului, boxează slab în față Pap, Matei reia defectuos din 16 metri, Rusu reia cu capul spre colțul lung, acolo unde Arnăutu, nepresat de nimeni, luftează în 4 metri și era să-și trimită în propria poartă, însă de pe linie a respins Florin Ilie

â–ºMin 2 Pasă în stânga careului pentru Ban, acesta centrează perfect în fața porții pentru Lukacs, însă faza e oprită pentru un presupus offside la Ban

â–ºMin 1 A început partida de la Sânmartin cu lovitura de start a Forestei

Marius ANGHEL 31 Oct. 2016, 13:47 Campionat
Pe aceeași temă