Ca urmare a declarațiilor făcute în cursul acestei zile de jucătorul Chris Nkongue de la CSM Râmnicu Vâlcea, referitoare la fostul său tehnician Erik Lincar, acesta a trimis pe adresa redacției Liga2.ro un drept la replică.
„Din respect pentru vâlcenii consumatori de fotbal și pentru Clubul CSM Râmnicu-Vâlcea (jucători, conducători) am hotărât să iau o poziție vis a vis de articolul scris de jurnalistului Adi Mujea care se ascunde în spatele pseudonimului Adi Georgescu, domn care în toate articolele despre persoana mea a încercat să-mi demonstreze ce se întâmplă atunci când îndrăznești să nu fi elegant cu dumnealui. Țin să-i aduc aminte d-lui Mujea că în cele 18 jocuri de campionat la cârma echipei am pierdut doar trei.
Deasemenea, aș dori să-i răspund și domnului Chris Nkongue întrucât consider că acesta are mari lacune în memorie.
Nu am avut nimic personal cu el fapt pentru care l-am utilizat în toate etapele cât am antrenat echipa, am avut numeroase discuții pe tema evoluțiilor sale, a poziției în teren și a respectării sarcinilor de joc. Amenzile primite au fost cauzate de incapacitatea lui de a respecta programul unei echipe profesioniste de fotbal (absența de la reunirea lotului cu o întârziere de 10 zile, motiv pentru care a avut de suferit la toate echipele din România). Sunt total uimit de faptul că el consideră numărul de 6-7 goluri a fi suficiente pentru un atacant, într-o perioadă de 6 ani petrecută în țară noastră.
În concluzie îi transmit jucătorului Chris Nkongue că are tot timpul înainte pentru a-și pune în valoare calitățile și caracterul, același lucru fiind valabil și pentru mine, desigur!”