Laszlo Balint, după ce a aflat programul echipei UTA în noul campionat: „De acum, tot ceea ce vom face va avea legătură și cu Dunărea Călărași”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 17 Jul. 2019, 17:28 Actualizat: 17 Jul. 2019, 18:03 Campionat
Laszlo Balint, după ce a aflat programul echipei UTA în noul campionat:  „De acum, tot ceea ce vom face va avea legătură și cu Dunărea Călărași”

În plin antrenament la Rogla, al treilea pe tărâm sloven, utiștii au aflat că o vor înfrunta pe Dunărea Călărași în prima etapă a ligii secunde, pentru ca la final să arunce o privire peste tot programul turului. Cel mai interesat este, fără îndoială, Laszlo Balint care trebuie să-și programeze atent pașii în vederea partidelor pe puncte, mai ales că, după fosta prim-divizionară antrenată acum de experimentatul Cristian Pustai, în calea „roș-albilor” apare Petrolul Ploiești, rănită în orgoliu după ce a ratat până și poziția ce a dus la barajul de promovare în Liga 1.

Dar, „principalul” arădenilor dorește să ia meciurile pe rând, iar Dunărea e prima echipă din vizorul său.

„Nu au fost neapărat emoții pentru această tragere la sorți, căci știam că, indiferent de adversar, startul era oricum dificil. În opinia mea, toate meciurile vor fi grele în noul sezon, campionatul ligii secunde a devenit unul foarte echilibrat, ridicat din punct de vedere valoric și pot apărea oricând rezultate surprinzătoare. Cu atât mai mult cu cât nu-ți tratezi adversarii cu maximă seriozitate și responsabilitate. Altfel, pe undeva e bine că în primele două etape întâlnim echipe aflate în reconstrucție, fără să uităm că și noi suntem una dintre acestea. De acum, însă, tot ceea ce vom face la antrenamente și la meciurile amicale va avea legătură și cu Dunărea Călărași, căci vrem să fim cât mai pregătiți de acest meci. Este clar că și adversarii noștri au mulți jucători noi în lot, trec și ei printr-un proces de omogenizare. Dar, totodată, îl mai au au și pe Cristi Pustai pe bancă, un antrenor valoros, cu foarte multă experiență. Noi mai avem și miza debutului în fața propriilor suporteri, căci, fără îndoială, vrem să le oferim acestora o primă victorie în acest campionat. Rămâne de văzut și exact ziua și ora la care vom evolua, mai ales că, probabil, meciul va fi televizat. Adică UTA a suscitat mereu interes și televiziunile vor dori, probabil, să transmită această primă partidă atractivă din prima etapă. În funcție de asta, poate se găsește și o oră rezonabilă, în așa fel încât să evităm temperaturile ridicate cu care ne-a obișnuit luna august și care devin automat insuportabile pe terenul sintetic. Noi, la antrenamente, o să evităm pe cât posibil suprafața artificială, dar meciurile oficiale trebuie să le jucăm acolo și ar fi bine să o facem în condiții cât apropiate de normalitate”, a declarat Laszlo Balint pentru Sport Arad.

Meciul toamnei pentru fanii „Bătrânei Doamne” se va juca la Arad, în weekendul 18-20 octombrie, cu marea rivală ASU Politehnica. „Cel mai important este să ajungem la meciul cu Poli într-o poziție cât mai bună de clasament, în așa fel încât munca noastră și așteptările suporterilor noștri să fie răsplătite. Apoi, e clar că derby-ul cu Timișoara e unul special, care – bineînțeles – trebuie tranșat și el, cu atât mai mult cu cât îl jucăm acasă. Dar, repet, e foarte important și cu ce stare de spirit vom aborda acel meci, dincolo de ambițiile și orgoliile ce sunt trezite automat de o astfel de confruntare”, a adăugat Balint.

Patru dintre formațiile ce nu-și ascund intențiile de a promova, Petrolul, „U” Cluj, Rapid și FC Argeș, vor fi înfruntate în deplasare de UTA în prima parte a sezonului. „Nu știu dacă e bine sau rău, căci, repet, toate partidele vor fi grele și vor exista și destule surprize. Rămâne de văzut dacă până la ora la care vom înfrunta noi aceste echipe, clasamentul va arăta conform calculelor hârtiei, eu am ceva dubii în această privință. Așadar, trebuie să luăm fiecare meci în parte, să scoatem maxim din el indiferent împotriva cui și unde îl jucăm și concluziile se vor trage singure”, mai consideră fostul fundaș.

Dacă în luna august, „roș-albii” riscă să se coacă pe sinteticul de pe „Motorul”, în prima etapă din 2020, aceștia se vor deplasa la polul frigului din România. UTA va juca pe 22 februarie tocmai la Miercurea Ciuc, în județul Harghita. „Știu că cei de la Csikszereda își schimbă gazonul în această vară și vor avea inclusiv un sistem de încălzire. Așadar, din punct de vedere al terenului, nu vor fi, zic eu, probleme. Într-adevăr, la acea dată riscăm să jucăm la temperaturi foarte scăzute, dar mai e mult până atunci, sunt multe alte lucruri de care trebuie să ne preocupăm zi de zi de acum înainte pentru a bate pe 3 august Călărașiul. Apoi, luăm fiecare meci și adversar în parte”, a mai precizat Balint.

Conform tragerii la sorți, UTA are următorul program în turul campionatului Ligii 2, ediția 2019/2020:

Etapa 1 (03 august 2019): UTA Arad – Dunărea Călărași
Etapa a 2-a (10 august 2019): Petrolul Ploiești – UTA Arad
Etapa a 3-a (17 august 2019): UTA Arad – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Etapa a 4-a (24 august 2019): Ripensia Timișoara – UTA Arad
Etapa a 5-a (31 august 2019): UTA Arad – Sportul Snagov
Etapa a 6-a (07 septembrie 2019): Universitatea Cluj – UTA Arad
Etapa a 7-a (14 septembrie 2019): UTA Arad – CS Mioveni    
Etapa a 8-a (21 septembrie 2019): Pandurii Târgu Jiu – UTA Arad
Etapa a 9-a (28 septembrie 2019): UTA Arad – Daco-Getica București
Etapa a 10-a (05 octombrie 2019): Rapid București – UTA Arad
Etapa a 11-a (12 octombrie 2019): UTA Arad – Concordia Chiajna
Etapa a 12-a (16 octombrie 2019 / intermediară): Turris-Oltul Turnu Măgurele – UTA Arad
Etapa a 13-a (19 octombrie 2019): UTA Arad – ASU Politehnica Timișoara
Etapa a 14-a (26 octombrie 2019): CSM Reșița – UTA Arad
Etapa a 15-a (02 noiembrie 2019): UTA Arad – Luceafărul Oradea
Etapa a 16-a (09 noiembrie 2019): FC Argeș – UTA Arad
Etapa a 17-a (13 noiembrie 2019 / intermediară): UTA Arad – SCM Gloria Buzău
Etapa a 18-a (16 noiembrie 2019): Metaloglobus București – UTA Arad
Etapa a 19-a (23 noiembrie 2019): UTA Arad – SSC Farul Constanța

Întreg programul Ligii 2 poate fi văzut AICI.

Sursa: Sport Arad

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 17 Jul. 2019, 17:28 Actualizat: 17 Jul. 2019, 18:03 Campionat
Pe aceeași temă