„Jucătorii s-au dăruit”

18 Sep. 2010, 16:19 Campionat

Chiar dacă Bătrana Doamnă a pierdut
vineri, în confruntarea cu Petrolul Ploiești, scor final 2-3,
antrenorul principal Roland Nagy consideră că UTA abia acum începe
să se formeze, însă a fost mulțumit că jucătorii și-au dorit, au
luptat pentru punctele puse în joc, dar Petrolul a rămas singura
echipă neînvinsă din liga a doua, seria de vest.

„Știam că vom întâlni
un adversar cu experiență, care joacă bine, care venea cu maxim de
puncte și fără gol primit. Din păcate, meciul a început de la 1-0
pentru ei din nimic. Am reușit să revenim, dar din păcate am plătit
datorită dorinței noastre enorme de a câștiga. Am făcut cadouri
Petrolului, cadouri care au dus la stabilirea rezultatului final de
pe tabelă. Un rezultat de egalitate ar fi fost unul pozitiv
împotriva unei echipe bune a seriei care joacă fotbal într-adevar.
Știam că Petrolul are jucători cu experiență la nivelul primelor
două ligi, iar acum ne-au taxat. Practic, toate șuturile lor pe
poartă au fost goluri. Vreau să felicit echipa pentru perioadele
bune din meci, împotriva unui adversar matur. Noi începem să ne
formăm. Dacă o ținem tot pe acest drum din punct de vedere al
atitudinii vor veni și rezultatele pozitive. Există și supărări,
dar jucătorii s-au dăruit. Au fost și greșeli personale, o echipă
de genul acesta te taxează din nimic”
a declarat
principalul alb-roșilor, Roland Nagy.

Articol scris de Claudia
Ocneanu

18 Sep. 2010, 16:19 Campionat
Pe aceeași temă