După o iarnă agitată, fără o pregătire centralizată și cu dificultăți în găsirea terenurilor de antrenament, Șoimii Pâncota a avut un start perfect de campionat, 4-0 la Metalul Reșița. În deplasarea de la Reșița nu s-a pus în niciun moment problema învingătoarei, diferența de valoare dintre cele două echipe fiind evidentă încă din start.
„Întotdeauna, înainte de meci, trebuie să îți iei măsuri, dar la Liga a 2-a e mai greu să cunoști adversarul, față de Liga 1 unde toate meciurile sunt televizate. Am știut câte ceva despre ei, că nu au luat gol în pregătiri, că au câștigat toate amicalele, că sunt o echipă nou formată și lipsită de omogenitate. Dar, le-am atras atenția jucătorilor că nu va fi ușor, deoarecere pentru Reșița acest campionat se derulează mai lejer, ei au ca obiectiv doar jocul. Sunt retrogradați, dar vor doar să joace. Când joci cu o așa echipă trebuie să tratezi jocul foarte serios, să ții cont de toate problemele ce pot apărea. Echipa din Reșița este una care va crește de la joc la joc, se vor forma ca și o echipă și altfel se vor pune problemele după șapte opt meciuri jucate împreună. Lipsa lor de omogenitate ne-a ajutat pe noi, lipsa lor de presiune a contat. O echipă care joacă sub presiune vrea să facă mai mult”, a remarcat Ionuț Popa imediat după încheierea disputei din Valea Domanului.
„Partida următoare cu CS Mioveni este una decisivă„
Antrenorul Pâncotei a dezvăluit și noua țintă a echipei sale. „Suntem sub presiunea unui clasament pe care vrem să-l escaladăm până în zona play-off. De aceea, partida următoare, cu CS Mioveni, este una decisivă. Dacă vom câștiga în această deplasare atunci cu siguranță vom juca în play-off. Avem și o programare bună ca și jocuri, ne bazăm și pe acest lucru. De asemenea, de etapa următoare îl vom avea la dispoziție și pe Issa, mijlocașul numărul unu pentru noi în tur și vom face o echipă care din următoarea noastră deplasare să ne aducă punct sau puncte. Împreună cu jucătorii ne-am impus să ajungem în play-off, cei din conducere nu ne-au fixat acest obiectiv”, a mai punctat „Mister”.
În final, experimentatul tehnician al Pâncotei a vorbit și despre mult discutatul aspect financiar: „Jucătorii noștri au luat jocul în serios, au demonstrat caracter, chiar dacă toată săptămâna presa a scris că nu vom mai primi bani, că nu vom mai fi finanțați. Băieții au trecut peste acest prag de neîncredere și își manifestă la rândul lor, ca și mine, încrederea că cei din conducerea orașului se vor ocupa în continuare de finanțare. Noi acum suntem cu banii la zi, avem banii pe decembrie dați, urmează pe ianuarie și în rest totul este în regulă”.
Cu cele trei puncte câștigate la Reșița, Șoimii Pâncota a urcat pe locul 8 în Seria a II-a, cu 29 de puncte, cu trei mai puține față de ultima echipă care merge în play-off, chiar CS Mioveni, adversarul din runda viitoare.
Sursa: Sport Arad