La finalul derby-ului Aradului de sâmbătă, dintre Șoimii Pâncota și UTA Bătrâna Doamnă, scor 0-2, Ionuț Popa și-a caracterizat elevii în termeni duri, numindu-i escroci și nesimțiți și asta pentru că nu și-ar fi dorit să joace la adevăratul potențial în fața UTA-ei. Presa centrală a preluat rapid declarațiile antrenorului Pâncotei, le-a rostogolit, ajungându-se la titluri de genul dat și de agenția de presă Mediafax: „Meci aranjat, în liga secundă, la Pâncota: „Jucătorii sunt niște escroci. Nu au vrut să joace!”.
„Nu există alte interpretări ale rezultatului cu UTA”
Ionuț Popa revine cu precizări și spune că el nu a dorit niciun moment să se ajungă la astfel de insinuări: „Ce blat? Să fim serioși, cine vorbește despre așa ceva nu are nicio treabă cu fenomenul și în orice caz nu au văzut un minut din meciurile noastre disputate în acest an. Păi cum este posibil să joci bine și să nu pierzi cinci meciuri, iar în cel de-al șaselea să nu contezi deloc? De asta i-am făcut pe jucători cum i-am făcut fiindcă știam ceea ce pot, iar în meciul cu UTA au fost atât de blazați și indiferenți la tot ceea ce se întâmpla pe teren, încât am explodat. Nu se poate să nu dai o pasă, să preei mereu balonul departe de tine și câteodată să refuzi să mai alergi după adversarul care trecuse de tine… Trebuia să stoarcă tricoul de transpirație la finalul meciului chiar dacă ar fi pierdut, dar nu așa. UTA nu a făcut decât să profite de pe blazarea și neputința Pâncotei, nimic mai mult. Nu există alte interpretări al acestui rezultat”.
„Exigent, nu dur”
Întrebat dacă – totuși – nu a fost prea „darnic” cu epitetele la adresa jucătorilor săi, Popa a adăugat: „Am fost și sunt foarte supărat, iar jucătorii ar trebui să știe de ce. Mereu am fost aproape de ei, am încercat pe cât posibil să le rezolv problemele. În plus, vineri seara i-am mai și băgat pe barba mea în cantonament, încercând să le demonstrez că îmi pasă de ei, că cineva își dorește ca ei să facă performanță, iar ei au răspuns într-un hal făr de hal pe teren, cu UTA. Am fost exigent, nu dur la adresa lor, e o diferență. Oricum, nu mai puteam lucra împreună după ziua de sâmbătă”.
„Plecarea – o formalitate, noul antrenor mă poate contacta oricând”
Astăzi, conducerea Pâncotei a oficializat numirea pe banca tehnică a lui Zsolt Muzsnay. În acest moment, „șoimii” au doi antrenori, unul la Federație și altul în iarbă. „O să-mi dau demisia, sau îmi semnez rezilierea contractului, nu e nicio problemă. Vreau să mă detașez puțin de fotbal, căci sunt prea dezamăgit de cele întâmplate sâmbătă. Pe Zsolt îl cunosc, mi-a fost secund la Bihor, ca principal nu știu exact ceea ce poate, dar, dacă vrea să mă întrebe orice, mă poate contacta oricând. Știu că este un băiat serios, sper să atingă obiectivul clubului. Dorința mea era să începem play-out-ul de pe locul 7, dar…”, a încheiat Ionuț Popa.
Text și foto: Sport Arad