Readus în circuitul fotbalistic de o lună, odată cu meciul pe care SSC Farul l-a desfășurat contra Universității Cluj, pe 10 octombrie, pierdut cu 0-3, stadionul Farul din Constanța e departe de condițiile pe care le oferea în vremurile în care inclusiv naționala României venea să-și desfășoare jocurile pe el. Noul proprietar, Consiliul Local, a reușit însă să îl pună puțin la punct și să îl omologheze pentru meciurile din Liga 2, însă arena are în continuare o serie de probleme. Stadionul nu e branșat la apă și căldură, iar, de curând, nu mai are nici nocturna funcțională. Hoții de fier vechi au furat zilele trecute cablurile de cupru de la stâlpii de nocturnă.
Deținătorul brandului FC Farul și noul acționar principal al clubului de Liga 2 SSC Farul, Ciprian Marica, a povestit în emisiunea GSP LIVE ultima pățanie petrecută la stadionul din Constanța.
„Problema cea mai mare pe care o avem este că nu există o infrastructură. Stadionul este într-o situație delicată, nu are branșament la apă. Ne udăm printr-un puț, printr-o pompă… e o întreagă poveste. Foștii proprietari, cei care au avut Centrul de copii și juniori pe acolo și-au luat pompe, și-au luat nocturnă, și-au luat… deci ne-am trezit că nu mai avem nimic. Suntem în pom. Stadionul nu mai are nici nocturnă, pentru că, de curând, acum câteva zile, au fost tăiate cablurile și au furat cuprul de la nocturnă. Deci nu mai avem nici nocturnă. Trei stâlni mergeau, erau funcționali, unul avea apă la subsol și nimeni nu avea curaj să intre acolo. Dar s-a rezolvat și această problemă, între ghilimele. Au tăiat cablurile și au furat cuprul, astfel că nu se mai poate folosi nici nocturna. Nu a fost nici curent. Unul dintre hoți a fost prins și am înțeles că a fost tras la răspundere, dar… noi nu mai avem nocturnă. Asta se întâmpla acum trei zile. Deocamdată, nu știm cât ne-ar costa. Nu avem nici căldură, nici apă caldă, deci e o întreagă poveste la Constanța. Sunt lucruri pe care nu le cunoșteam, mă lovesc de ele. Astăzi, Consiliul Local are stadionul în administrare, după ce l-a preluat de la MTS”, a spus fostul atacant al naționalei, acum om de afaceri și investitor în fotbal.
55-60 de mii de euro pe lună, investiția în SSC Farul. În luna ianuarie are întâlnire decisivă cu autoritățile locale
Ciprian Marica a explicat și cum s-a înțeles cu suporterii să preia SSC Farul și care sunt planurile sale imediate. Până în ianuarie investește doar el, iar de atunci așteaptă să vadă implicarea autorităților locale.
„A fost o simplă formalitate să preiau echipa după discuțiile cu suporterii, în care le-am spus că voi face tot ce depinde de mine, pentru că primăria nu prinsese în buget finanțarea echipei pe 2018, pentru a asigura echipei o stabilitate până în luna ianuarie 2019, când vedem dacă primăria, Consiliul Local, Consiliul Județean își doresc să se implice și să ducă tradiția acestui club mai departe. Am ajuns la un acord că mă voi ocupa de echipă și le voi asigura stabilitatea și susținerea până atunci. Am vrut să salvez brandul. Am vrut să salvez această echipă, să meargă mai departe. Asta îmi doresc, să asigur o stabilitate până în ianuarie, după care, clar, interesul meu a fost de a promova cât mai mult acest brand, de a venit cu Farul în societate și în comunitate”, a declarat Marica la GSP LIVE, care a spus și cât investește în acest moment: „În jur de 55-60 de mii de euro pe lună, cheltuieli fixe.”
Fostul fotbalist a mai spus și ce se va întâmpla în situația în care proiectul său nu va fi îndeplinit așa cum își propune acum: „Dacă eu nu voi reuși să aduc acest club acolo unde îi este locul, să asigur bugetul pentru anul următor, să reușesc să conving autoritățile și mediul de afaceri din Constanța că am un proiect serios și că sunt un om serios, atunci îl voi da înapoi suporterilor. Asta a fost discuția cu ei. Și să sperăm că ei reușesc mai mult decât mine.”
În acest moment, după desfășurarea a 15 etape, SSC Farul Constanța se află pe locul 16, retrogradabil, în Liga 2, cu 14 puncte acumulate, la doar un punct sub următoarele două clasate, Aerostar și Luceafărul. Sâmbăta trecută a remizat pe teren propriu, scor 3-3, cu CS Mioveni, iar în runda a 16-a urmează să joace sâmbătă, de la ora 11:00, la București, cu Daco-Getica.
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: fb FC Farul Constanța