Suspendat două etape și amendat cu 4.500 lei după eliminarea din finalul meciului cu Deva, antrenorul CSM Rm. Vâlcea, Alin Artimon și-a condus din tribună echipa la meciurile cu FC Argeș și Juventus. Astfel, în ultimul joc, cu Juventus, CSM a obținut prima victorie fără emoții din acest sezon, la o diferență mai mare de un gol. Tot pentru prima dată în acest sezon, CSM a adunat trei rezultate pozitive consecutive consecutive, reușind pentru prima dată să evadeze din subsolul clasamentului. Tehnicianul va reveni pe banca alb-albaștrilor la următorul joc, pe 12 mai, acasă, cu Gloria Bistrița.
„E mai greu în tribună decât pe bancă, dar există și o viziune mult mai bună a jocului, din acest motiv managerii din Anglia au un om în tribună, cu care comunică în timpul partidelor. Am tranșat clar jocul cu Juventus, care era un meci important pentru noi, am fost mulțumit de exprimarea echipei până la 3-0, apoi, total nemulțumit, dar le acord jucătorilor circumstanțe atenuante, a fost o săptămână dificilă, cu trei jocuri grele. Îi felicit pentru cele trei rezultate pozitive, dar nu am realizat încă nimic, dacă ne-am bucura că am scăpat de la retrogradare, am gândi ca o echipă mică. Întâi trebuie să scăpăm matematic de retrogradare, apoi mai avem foarte multe de îmbunătățit la nivelul calității jocului. Avem două săptămâni libere, le voi folosi lucrând cât mai mult tactic cu jucătorii, pentru că nu îi pot încărca fizic în această perioadă” a spus Artimon.
În plus, tehnicianul s-a referit și la declarația secundului său, Cristi Lazăr, care a afirmat că lotul nu este pregătit fizic. „Cristi a greșit când a făcut referire la starea fizică a jucătorilor, din mai multe motive, unul că văd și adversarii, al doilea că nu este corect față de vechiul staff, al treilea că nu vreau să le afer un alibi jucătorilor. Tuturor care au avut comentarii pe această temă, le transmit însă să își vadă de treaba lor, pentru că nu vreau să mă apuc eu să discut ce am găsit aici, referitor la regimul de alimentație, când a fost ultimul antrenament fizic sau ce făceau jucătorii în timpul liber cu acordul fostului staff. Nici finanțatorului nu i-am spus acest lucru, pentru că îmi respect colegii, dar fiecare trebuie acum să își vadă de treaba lui” a mai afirmat Artimon.
Articol de Adi GEORGESCU